John Lennon, unul dintre părinții industriei muzicale așa cum o știm acum, urmărit de FBI în speranța că va fi prins cu droguri, pentru a fi arestat și apoi deportat în Marea Britanie.
Pare un scenariu de film, dar nu e așa. O demonstrează documentele celor mai puternice agenții de spionaj din lume. Și, dacă mai era nevoie de ceva, când operațiunea federală ajunge publică, CIA monitorizează efectele sociale ale dezvăluirilor!
Totul începe cu Beatles
Dezvăluirea urmăririi activiștilor de stânga pe parcursul anilor 1960-1975 de către aproape toate serviciile americane a fost unul dintre cele mai mari scandaluri ale anilor ’80.
Afaceri controversate, cum au fost Rosswell, ”McCarthismul” sau Watergate, au slăbit încrederea în agențiile statului, în politicieni, au dus la demisii la cel mai înalt nivel, vezi cazul Nixon, dar relevarea faptului că statul american a luptat organizat ani de zile pentru niște idei cu propriul popor, cu o întreagă generație, a avut efecte sociale pe care le vedem până astăzi.
În primul rând a scos din nou la iveală moștenirea hippie în ceea ce privește libertățile civile, într-un moment în care ea părea pierdută, când hippioții de la Woodstock se tunseseră și abandonaseră hainele înflorate pentru costumul de companie multinațională. O simțim și astăzi prin succesul doctrinei hipster, care, încet sau mai abrupt, modifică zi de zi regulile sociale.
Un alt efect al ”exorcizării” a fost acela că, asumându-și rolul de ”satrap”, agențiile (în special FBI și CIA) au făcut publice informații, confidențiale până atunci, din care reieșea că serviciile sovietice sau aliate penetraseră mișcările revendicative de stânga, așa cum cluburile de idei marxiste sau ashramurile egalitarist-yoghine alimentau grupuri tot mai mari din campusurile universitare cu teorii anti-sistem.
Paradoxal, asemenea dezvăluiri au întărit statul american în partea finală și cea mai dură în timpul Războiului Rece
Citește mai departe, GRATUIT, pe Evenimentulistoric.ro
În numărul 15 al Evenimentului Istoric puteți citi multe materiale interesante:
- Ce a declanșat catastrofa de la Cernobîl, amănuntul tehnic despre care s-a aflat abia acum,
- Cine a fost ”condeiul din umbră” la redactarea cărții ”Orizonturi Roșii”, a generalului Ioan Mihai Pacepa,
- Masacrarea familiei Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei a fost făcută de un comando format din maghiari. Unul dintre ei va deveni, culmea, un simbol al luptei împotriva comunismului,
- Scrisoarea prin care Ierusalimul îi mulțumea lui Nicolae Ceaușescu pentru acțiunile sale de politică externă.
- O parte din articole le puteți citi pe site-ul www.evenimentulistoric.ro