Câteva zeci de prieteni şi rude ale victimelor incendiului de la Clubul Colectiv au venit în această seară la locul unde a avut loc tragedia să aprindă lumânări şi să depună flori în memoria celor care au murit.
Evenimentul „Noapte albă la #Colectiv" a fost dedicat celor care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident petrecut în urmă cu un an şi nouă luni.
Participanții se plâng că de atunci și până acum nu „s-a schimbat absolut nimic, nu avem decât promisiuni, am trecut prin trei guverne care au vorbit mult şi nu au făcut nimic, iar în timpul acesta, se moare. Să pornim de la o lege de funcţionare a cluburilor, care nu există. Nu s-a schimbat nimic.
Preşedintele Asociaţiei Colectiv, Eugen Iancu, l-a acuzat pe ministrul Sănătăţii de atunci că a „respins orice ajutor venit din ţările vestice, pentru că în 48 de ore toate ţările din Vest şi-au oferit paturi disponibile, dar ambasadele României din ţările respective au spus că ne descurcăm. Din cei 37 de morţi din spitale, eu cred că Bănicioiu are pe conştiinţă cel puţin 20.”
El a spus că oficialităţile nu au fost invitate la eveniment pentru că „în seara aceasta venim doar să aprindem nişte lumânări şi, din păcate a trebuit să aprindem 65 în loc de 64.”
Un alt părinte, Jean Chelba a venit să aprindă o lumânare şi să se roage în memoria fiului lui. El susţine că, în proporţie de 75-80 la sută, supravieţuitorii incendiului de la Colectiv au gânduri de sinucidere pentru că se simt inutili. Jean Chelba condamnă autoritățile că nu au avut grijă de supraviețuitori.„ Nu se interesează nimeni de ei. Lor le trebuie un tratament psihologic şi medicamentos de lungă durată pentru că au mari probleme psihice, sunt deprimaţi, dărâmaţi pentru că nimeni nu se interesează de ei, se considera daţi la o parte din sânul societăţii.”