Bucureștiul va avea, din 10 septembrie, un parc de distracții, care se va întinde pe o suprafață de 30.000 de metri pătrați.
Parcul, care va fi inaugurat pe 10 septembrie, a presupus o investiție inițială de 25 de milioane de euro. Dezvoltatorul proiectului, societatea Rami Dacia, are în plan și o a doua fază de dezvoltare, care va presupune ridicarea unui hotel în zonă și a unei săli de concerte. Parcul este situat pe bulevardul Timișoara din Capitală, pe terenul fostei fabrici de diamante sintetice Rami-Dacia, care și-a relocat activitatea de producție într-un parc industrial de la periferia Capitalei. Pregătiți să meargă pe pierderi în primii trei ani ,,Terra Park îşi propune să atragă aproximativ 600.000 de vizitatori încă din primul an, în condiţiile în care, potrivit estimărilor, în medie, o familie va vizita parcul de cel puţin trei ori pe parcursul unui an. Desigur, în condiţiile economice actuale, nu am luat în calcul să realizăm profit în primii trei ani de la deschidere”, a spus Doina Gânoe, directorul executive al Terra Park și administratorul Rami Dacia. Pentru început vor fi montate 30 de echipamente noi, dintre care 17 de exterior şi 13 de interior. Printre vedetele Terra Park se numără Z Force Tower, platforma care se ridică la o înălţime de 53 m, popularul Rollercoaster, cu un traseu de 310 metri şi o înălţime maximă de rulare de 11 metri, precum şi Hydrolift-ul, toboganul de apă cu bărci, care permite coborârea de la o înălţime de 15 metri. De asemenea, parcul va oferi distracție pentru toate vârstele. Vor fi de asemenea, și panoramice, bumper-cars, trenuleţe şi carusele. Parcul va fi închis două luni pe an, în ianuarie și februarie Construcția a început în vara acestui an, dar proiectul și studiile au fost făcute încă din 2009. ”Chiar dacă nu vom putea deschide parcul aşa cum ne-am propus, pe 10 septembrie, nu vom înregistra întârzieri mai mari de 15-20 de zile', a spus Eric Eberhart, managerul general al Terra Park, recunoscut la nivel internațional în managementul parcurilor Tematice. Acesta a fost implicat ani buni de zile în dezvoltarea parcurilor Disney din Florida, Paris și Tokyo. Reprezentanții dezvoltatorului nu au oferit detalii privind prețul de acces, dar au precizat că sunt gândite mai multe oferte de servicii. ”Terra Park va funcţiona pe toată durata anului, mai puţin în lunile ianuarie şi februarie. În parc vom avea circa 120 de angajaţi, iar accesul se va face pe baza unor cartele magnetice. ', a mai spus Doina Gânoe. Bucureștenii care vor veni să se distreze la Terra Park din toamnă vor dispune și de o parcare cu 500 de locuri. Investiții de 400 de milioane de euro în parcuri de distracție din Europa în acest an Potrivit asociației Internaționale a parcurilor de distracție, industria de divertisment & leisure din Europa numără aproximativ 308 parcuri care găzduiesc, în medie, 145 milioane de vizitatori pe an. În 2010, parcurile de distracție au avut încasări de peste patru miliarde de euro.
În 2011, operatorii de parcuri de distracţii din Europa vor investi peste de 400 milioane euro în dezvoltarea acestei industrii. Cele mai importante parcuri tematice şi de distracţie sunt în Franţa, care deţine 33% dintre veniturile directe produse de această industrie în Europa. Germania şi Regatul Unit sunt considerate, de asemenea, jucători importanţi pe piaţa de divertisment, cu o cotă de 17%, respectiv de 14% dintre veniturile totale directe generate la nivel european. Spania, Danemarca, Ţările de Jos, Italia şi Suedia sunt alte state europene unde această industrie este foarte bine dezvoltată. Cel mai popular parc tematic din Europa este Disneyland Park - Paris, cu peste 10 millioane de vizitatori anual. 2010 în cifre 198,1 milioane vizitatori au avut cele mai populare 25 de parcuri tematice la nivel global, în 2010
Parcurile Walt Disney au avut 120,6 millioane vizitatori, anul trecut