In mod normal, n-ar trebui sa ma mai uit la „Convorbirile duminicale” conduse de Mircea Micu la DDTV.
Le-am luat masura, le-am aflat intentia, m-am lamurit. Gazda emisiunii invita, de obicei, un apropiat alaturi de care practica un reductionism nostalgic vrednic de mila. Musafirul preia intrebarile lui Mircea Micu si se lanseaza in atacuri veninoase la adresa culturii prezente. Nimic din ce e contemporan si tanar nu are valoare. Literatura impinge in fata teribilisti fara talent, teatrul privilegiaza indecenta, muzica produce insomnii, filmul e spatiul veleitarilor marunti si al rebelilor fara cauza. Toti cei nascuti dupa 1950 sunt impostori, de la Ioana Bradea la Cristi Puiu, de la Dan Lungu la Vlad Ivanov si de la Dragos Buhagiar la Ada Milea. Nu avem de unde alege, asta e concluzia.
Cine isi culege informatiile culturale doar din „Convorbirile” lui Mircea Micu are impresia ca asupra Romaniei s-a abatut o naprasna apocaliptica. Oaspetii de duminica ai poetului deplang soarta tarisoarei silite sa suporte atatia epigoni si califica tot ceea ce nu le place prin termenul „asa-zis”. Tabloul e sumbru: avem, dupa parerea acestor captivi ai realismului socialist, o „asa-zisa cultura” intretinuta de „asa-zisi creatori”. Personal, nu ma mira acest tip de atitudine.
Resentimentul circula netulburat prin „Convorbirile duminicale”, iar cei chemati sa-si spuna parerea vestejesc mecanic lucruri pe care de multe ori nici macar nu s-au obosit sa le parcurga. Acestor oameni le e imposibil sa accepte ca poate sa-ti placa si Mircea Veroiu, si Cristian Nemescu. Si Olga Tudorache, si Ana Ularu. Discursul lor e armat de scheletul contrastului partizan. astia de-acum sunt niste neispraviti, cei de pe vremuri erau corifei, bronzuri, titani.
Musafirul cooptat alaltaieri de Mircea Micu pentru rafuiala cu prezentul s-a numit Sabin Balasa. N-a fost prima data ca fostul zugrav de fresce in care Elena Ceausescu era un fel de Andreea Marin despletita si ocrotitoare s-a dat in spectacol la DDTV. A fost insa prima sa aparitie salutata telefonic de un privitor care l-a felicitat pentru acuratetea exprimarii.
Complimentul s-a extins si asupra lui Mircea Micu, desi amfitrionul „Convorbirilor”, altminteri scriitor, n-a renuntat la formulele gen „filmul care l-am vazut”. Intrigat de forta elogiului, am decis sa fiu foarte atent la ce spune Sabin Balasa, spre a ma inclina la randu-mi in fata maiestriei sale. Dupa zece minute, mi-am permis un zambet multumit. Domnul Balasa nu e doar un rafinat al culorilor, ci si al vorbelor. Mai mult, mesajele lui au o incarcatura filosofica impresionanta. Bunaoara, intrebat ce parere are despre tineretul din Romania (care, stiti cliseul, nu citeste, isi bea mintile si traieste pe internet), fostul vopsitor encomiastic a declarat: „Multi tineri au ajuns pe culmea dintre minte si decadere”.
Mi-am notat panseul gatuit de emotie, mai ales ca domnul Balasa a avertizat cu un licar jucaus in priviri: „Daca mai avem timp, eu acusi ma declansez si spun”. Timp, din pacate, n-a mai fost decat pentru un moment publicitar in care Mircea Micu i-a daruit oaspetelui ultima sa carte si pentru persiflarea unei initiative altminteri laudabile: „Auzi dumneata, cica sa citesti poezii in tramvai, asta e ceva, cum sa zic, aiurea-n tramvai”. Simt totusi ca telespectatorul sedus de frazele lui Sabin Balasa merita un supliment care sa-l ajute sa strapunga pacla tranzitiei. Prin urmare, pun la dispozitie cateva citate de o nastrusnicie cu nimic mai prejos decat operele balasiste care orneaza resedinta lui Irinel Columbeanu.
Pentru inceput, un portret: „Marcel Guguianu stie ca oamenii nascuti personal le place arta si sentimentul uman”. Apoi o profesiune de credinta: „Eu pictez cu culori, dar daca sterg o culoare nu inseamna ca am omorat oameni”. Urmeaza un omagiu adus spiritului de observatie: „O lovitura in creier nu doare mai rau ca o lovitura in testicule, dar consecintele sunt mai grave”. In fine, o cutezatoare judecata politica: „Diferenta dintre democratie este ca acum omul se duce singur sa i se spele creierul”. E regretabil ca Ienachita Vacarescu n-a simtit imboldul vizionar de-a scrie un testament dedicat „Urmasilor mei Balasesti”.