Când Dumnezeu a împărţit credulitatea, unii români s-au trezit cu noaptea în cap şi au fost primii la coadă.
Mai mult, şi-au făcut provizii ca pe timpuri, umplându-şi sarsanaua minţii şi parcă nevrând să mai lase nimic celorlalţi. A rezultat un segment de populaţie gata să cumpere himere şi să bănuiască de puteri speciale pe orice panglicar capabil să mimeze sforţarea mistică. Ajunge să te autointitulezi clarvăzător, să vorbeşti sibilinic sau să deprinzi gesticulaţia unui agent al paranormalului şi clienţii dau năvală.
Iar când impostura e sprijinită de posturile TV, rezultatele cresc în spectaculozitate. O mulţime de oameni disperaţi, needucaţi sau prost sfătuiţi sorb ambrozie contrafă cută de pe buzele şarlatanilor şi cred tot ce li se spune. Sunt gata să cumpere flacoane cu leacuri-minune, să facă precomenzi pentru pungi cu aer sfinţit, să accepte inacceptabilul şi în general să atingă pragul de sus al candorii. Unul dintre cei mai nocivi fabricanţi şi distribuitori de iluzii este Dorel Pârv, din colivia exotică a postului DDTV.
E a doua oară în cinci luni că nimeresc peste el în obişnuitul baleiaj duminical cu telecomanda şi nu-mi pot reprima întrebarea: Cum poate un telespectator „cu ţigla pe casă“ să pună temei pe verbiajul echivoc şi găunos al acestui ins? Ce anume îi legitimează apariţiile săptămânale? Cum e posibil să te laşi păcălit cu atâta uşurinţă de un impostor care, într-o ţară normală, ar fi trimis la plimbare, cu amenda lipită pe frunte? Ţin minte că, în clipa când l-am văzut pentru prima dată pe Dorel Pârv, omul era înconjurat de nişte şerpi şi de câteva lumânări aprinse, într-un decor fals rupestru, unde se străduia să pară absorbit de o viziune năprasnică.
Cu ochii mijiţi, dar altminteri picior peste picior, maestrul Pârv se complăcea în nişte bălmăjeli ambigue, care naivilor cu urechea ciulită le sunau a revelaţii cutremurătoare. Alaltăieri după-amiază am dat din nou peste pezevenghi. Întâmplarea a făcut să prind chiar genericul făcăturii „în direct cu Dorel Pârv“ (excepţional titlu, inspirat meşteşug al vorbei, fantastică originalitate, vârtos consum neuronal, bravo!), prilej cu care l-am urmărit pe ipochimen la lucru în aer liber.
Pe un fundal sonor care semăna cu o combinaţie de Wagner, Kitaro şi Dona Siminică, musiu Pârv urca un deal molcom şi pipăia nişte pietre. Era îmbrăcat ca orice emisar divin, în blugi şi cu o geacă de piele smulsă parcă din recuzita filmelor cu hoţi de motociclete. Palparea pietroaielor se făcea cu meticulozitate de internist, într-o coregrafie în faţa căreia probabil că până şi un majordom britanic ar fi râs năvalnic. Dorel Pârv închidea ochii, inspira adânc, îşi lipea palmele de pietre, expira, simula concentrarea unui şaman cu maxilarele încleştate, făcea doi paşi înapoi, pe urmă alţi doi în faţă şi o lua de la capăt.
A fost cel mai lung generic văzut vreodată la televizor. Durata lui a spulberat recordul în vigoare, deţinut până atunci de emisiunea unui alt deşeu televiziv al aceluiaşi post, pe nume Cristian Groza. După o introducere atât de elaborată, a venit, în fine, şi partea importantă a show-ului. Dorel Pârv s-a întreţinut pe rând cu mai mulţi creduli, dintre care i-am reţinut pe Cecilia din Piteşti şi pe Sorin din Vaslui. M-a impresionat peste măsură formula inaugurală a dialogului: „Spuneţi-mi ce problemă aveţi, ca să ştiu cum vă intru“.
Acest „vă intru“ mi s-a părut o găselniţă de toată isprava, o expresie capabilă să îmbine deliciile unei endoscopii cu misterul unei pătrunderi prin efracţie şi voluptatea unui viol pe căpiţa din spatele şurii. Am remarcat totodată tactica dorelpârvistă a îmbrobodirii. Ea a constat în ducerea a două degete la baza nasului, închiderea completă a ochilor şi un discurs prolix prin excelenţă. Spre a nu mai fi amendat de inchizitorii CNAului, Dorel Pârv a optat pentru echivocul deplin, urmând ca fiecare interlocutor să priceapă ce vrea din derutantele sale rostiri. Astfel, o propoziţie de genul „Afară e cald“ ar putea fi tradusă, la alegere, prin „O să divorţezi de hoaşcă şi-o să te însori cu fotomodelul după care-ţi curg ochii“ sau prin „Nu fi trist că n-ai câştigat la loto, am numărul de mobil al lui Ogică“. Mare e grădina lui Dumnezeu şi mic e gardul.