Inainte de 1989, exista o fizionomie-tip a crainicului de stiri.
Televiziunea de atunci propulsase oameni sobri, care ne priveau grav, cu un control deplin al muschilor faciali. Zambetul era interzis. Singura expresie ingaduita era aerul patruns de importanta mesajului (de obicei, o lauda la adresa comunismului biruitor sau o critica pe adresa capitalismului putred). Insa si atunci, in griul uniform al televiziunii de stat, exista un promontoriu al mohorelii.
El se numea Florin Mitu si avea reputatia celui mai posac crainic din cati pasisera pe poarta institutiei. Paradoxal, singurele momente cand pe chipul lui se ivea banuiala unei lumini erau legate de vestile proaste: un cutremur, o alunecare de teren, ciocnirea a doua trenuri. Evident, toate astea aveau loc afara, departe de binecuvantata Romanie.
Dar asta era ieri. Astazi, previzibil, am cazut in extrema cealalta. Exista oameni carora li s-a inculcat ideea ca daca nu zambesc panoramic cand isi spun poezia, isi rateaza menirea. Exponenta de varf a acestei atitudini este, in ce ma priveste, Corina Caragea, prezentatoare de stiri sportive la Pro TV.
Tanara crainica izbuteste sa vorbeasca minute intregi cu toti dintii la vedere, cuprinsa de o fierbinteala jubilativa care nu se atenueaza nici macar cand vestea adusa nu e tocmai vesela. Spre deosebire de Raluca Arvat, posesoarea unui repertoriu mai bogat, care include mici bosumflari de conjunctura si un deconcertant joc al sprancenelor, Corina Caragea zambeste intruna.
Consecinta imediata e vorbitul lataret, in care cuvintele par sa nu mai ajunga la public prin mijloace normale, ci mai degraba prelingandu-se lenes pe la colturile gurii.
Nu mi-e dor de Florin Mitu, fereasca Sfantu’. Iar perechea Arvat-Caragea mi-e de cele mai multe ori simpatica. Dar exista ceva care da impresia ca le scapa celor doua tinere: amanuntul ca voiosia afisata ostentativ si fara variatie sfarseste prin a indispune.
Cu alte cuvinte, ea ajunge sa obtina un efect opus celui scontat. Nu trebuie nici specializari occidentale, nici doctorate ca sa-ti dai seama de atata lucru. Totul ramane, in fond, o chestiune de nuanta, daca mai inseamna ceva cuvantul asta pentru televiziunile noastre.