Nu se mai indoieste nimeni ca Romania e tara contrastelor. Ii stim portretul din fiecare editie a ziarului sau a stirilor TV.

De o parte scoli povarnite, cu latrine din feudalismul timpuriu, de cealalta olimpici arvuniti de universitatile straine dupa prima medalie. De o parte batrani sprijinind zidurile si alunecand fantomatic pe culoarele spitalelor, de cealalta parcari unde mii de cai-putere valoreaza geamantane de euro.

De o parte slujbasi terorizati de obsesia cosului zilnic, de cealalta miliardari gata sa cumpere orice, de la fabrici la echipe si de la constiinte la principii. De o parte salariul minim, de cealalta tupeul maxim. Mai aveati nevoie de dovezi? Nu neaparat, dar ati mai primit una in primele zile din decembrie. Voluptatea contrastului a rodit in pantecul televiziunilor noastre si a scos la lumina o combinatie greu de batut.

Cum era de asteptat, sambata a fost destinata Zilei Nationale. Cum nu era de asteptat, duminica i-a fost inchiriata, fie si partial, lui Miron Cozma. Frumoasa alaturare, sanatos mesaj catre natiune! Mai intai ii uram Romaniei sa mearga inainte, pe urma i-l oferim pe unul dintre cei care au tras-o inapoi. La inceput firitiseli la umbra tricolorului, discursuri si parade, in continuare un palc de microfoane in jurul unui anarhist penal.

Principalele posturi de stiri au executat spagatul fara sa li se rasuceasca vreun muschi. Realitatea TV, Antena 3 si N24 s-au aplecat cu egala atentie asupra efuziunilor patriotice ale alesilor si asupra fostei capetenii. Au facut-o mecanic, ferecandu-si discernamantul intre paranteze. Altminteri, poate ca ar fi gasit ragazul sa se intrebe daca nu cumva cele doua subiecte se aflau intr-o vecinatate inacceptabila.

Nu spun ca eliberarea din detentie a lui Miron Cozma nu trebuia prezentata. Trebuia. Insa a face din ea un subiect de breaking news e cam mult. Iar a broda emisiuni intregi in jurul ei mi se pare o insolenta. Am trecut de pe un post pe altul si n-am vazut semnalat nicaieri succesul lui Cristian Mungiu la Berlin. Vestea ne-a ajuns la urechi abia spre seara si tot in siajul lui Cozma. In schimb, a trebuit sa ascultam parerile ambigue, cand nu mistificatoare de-a binelea, ale lui Gelu Voican Voiculescu si Lucian Bolcas.

Ce am fi putut astepta de la ei? Sinceritate si regrete? Ha! Gelu Voican Voiculescu a insistat pe coloratura politica a cazului Cozma, parca dornic sa intareasca profilul de victima al primului ortac, iar Lucian Bolcas a spus lumii ca „Miron Cozma e ultimul caz de prizonier de opinie din Europa care trebuia eliberat”. Halucinant.

Nu e de mirare ca, in fata acestei situatii, emotia le-a infrant pe realizatoarele de la Realitatea TV si Antena 3, ciobindu-le cunostintele de limba romana si facandu-le sa vorbeasca despre detinutul eliberat „ca si politician” sau „ca si posibil alegator”.

De asemenea, nu e de mirare ca Miron Cozma a speculat momentul de rasfat mediatic si a luat la intrebari justitia. „Sa mi se explice de ce am interdictie de intrare in Bucuresti si Petrosani”, a pretins dumnealui, prada unei amnezii provocatoare de stupori. Chiar asa, de unde atata severitate? Ce-a facut Miron Cozma sa merite o asemenea intoleranta?

Pentru cativa morti, niscai sute de raniti, doborarea unui guvern, incendierea unor cladiri, vandalizarea unor sedii si un evantai de pagube colaterale, ajungem sa-i blocam accesul in Capitala? Foarte urat. Omul ne-a readus in atentia Europei tocmai cand incepuseram sa migram din centrul atentiei, iar noi ni-l smulgem din suflete ca pe o panseluta plantata in fata Teatrului National. Cata ingratitudine!

Nu stiu daca 1 Decembrie le-a produs cu adevarat romanilor bucuria pe marginea careia au glosat posturile TV. Exista un soi de reflex festivist care pune sub semnul intrebarii chiar si manifestarile nefardate. Langa el sta, bine infipt pe picioare, obiceiul de-a te face ridicol fara sa te oblige nimeni. Asa si nu altfel imi explic lungile reportaje despre oamenii insirati la coada pentru o portie gratuita de fasole cu ciolan. Sau sloganul infantil ales de Pro TV pentru Ziua Nationala: „Romania, sa cresti mare”. Insa, pe langa reaparitia in forta a lui Miron Cozma, toate acestea devin tristeti marunte.