Paradisul Dubai

Emiratul este pe cale de a deveni capitala mondiala a turismului, comertului, distractiei si finantelor.

„Perla” Emiratelor Arabe Unite, Dubai, capitala emiratului cu acelasi nume, este zona cu cea mai rapida crestere urbana din lume, locul in care cele mai ambitioase proiecte de constructii se materializeaza intr-un ritm ametitor.

Departe de a se multumi cu o colectie deja impresionanta de superlative - de la cel mai luxos hotel si inalt hotel al planetei, Burj Al Arab, la cea mai mare si mai luxoasa insula artificiala construita de om - Insula-Palmier (plus alte doua „surori gemene”), sau cel mai mare mall din lume, edilii orasului continua sa construiasca intr-un ritm frenetic.

Fantasticele proiecte de pe malul Golfului sunt insa practic strivite de dimensiunile giganticului Turn Dubai, cea mai inalta cladire din lume si „perla coroanei” emiratului. Burj Dubai a depasit deja inaltimea de 585 de metri si va trece de cota 600 de metri in forma finala, cu 164 de etaje. Lucrarile de constructii sunt afectate insa de o greva a muncitorilor. Circa 700.000 de muncitori constructori, majoritatea din tarile Asiei, lucreaza la transformarea micului emirat de numai 4.114 km2, o suprafata de nici 2% din cea a Romaniei.

Mecca transportului aerian

Dubaiul si-a propus sa devina rapid capitala turistica a lumii, pe de-o parte, dar si centrul comercial al globului, pe de alta. In acest scop, turistii vor ajunge aici via Aeroportul International Al-Maktoum, un proiect colosal, de zece ori mai mare decat actualul aeroport international si Dubai Cargo City la un loc. Noul aeroport va avea o capacitate de tranzit pasageri de peste 120 de milioane de persoane, cu peste 30% mai mult decat Atlanta, cel mai aglomerat aeroport.

Al-Maktoum face parte dintr-un gigantesc proiect numit Dubai World Central si va costa in jur de 82 de miliarde de dolari. Complexul va fi deservit atat de o noua retea de autostrazi (de cate cinci benzi pe sens), cat si de o retea de metrou si linii feroviare expres. La final, complexul va avea o populatie proprie de 750.000 de locuitori.

In paralel, se lucreaza la cel mai mare parc de distractie din lume, „Dubailand”, care depaseste Disneyland si Disney World insumate.

Proiectul celei mai pretentioase destinatii turistice din lume va fi realizat in doua etape, prima fiind programata sa se termine in 2010, iar cea de-a doua, in 2018.