Paracetamolul este ineficient în tratarea durerilor severe şi poate provoca chiar şi decesul dacă este combinat cu alcoolul.
Agenţia Americană a Medicamentului (FDA) a emis o avertizare privind paracetamolul, un medicament folosit în întreaga lume pentru calmarea durerilor. Deşi analgezicul nu este periculos, în doze mici, administrat în doze mari (peste 325 mg pe zi), poate provoca leziuni serioase ale ficatului. Jurnaliştii de la cnn.com au realizat un ghid în patru paşi pentru o utilizare corectă a paracetamolului. 1. Nu este foarte eficient în durerile musculare Acetaminofenul (paracetamolul) face parte din clasa de analgezice non-opioide destinate tratării durerilor minore şi moderate, alături de aspirină şi ibuprofen. Acestea blochează o enzimă care provoacă inflamaţie şi durere în corp. Non-opiodele acţionează asupra sistemului nervos central, ceea ce înseamnă că este ideal în calmarea durerilor de cap, febrei, dar nu şi a durerilor muscular severe, spun medicii citaţi de CNN. 2. Riscul de a depăşi doza recomandată este mare Până acum, doza recomandată pentru adulţi era de 4.000 de miligrame de acetaminofen pe zi. Sfatul medicilor este să nu depăşiţi această doză şi să nu combinaţi mai multe analgezice din aceeaşi clasă. Adică, dacă luaţi paracetamol, evitaţi să mai luaţi şi ibuprofen sau aspirină. Supradoza poate duce la insuficienţă hepatică şi chiar la deces. 3. Paracetamolul nu tratează mahmureala Paracetamolul nu face casă bună cu alcoolul, crescând riscul de insuficienţă renală sau hepatică. Analgezicul este metabolizat iniţial în ficat şi este eliminat ulterior prin urină. Însă pentru a face acest lucru, ficatul are nevoie de o substanţă denumită „glutathione”, al cărui nivel este extrem de scăzut la cei care suferă de alcoolism sau au un regim alimentar dezechilibrat. În lipsa acestei substanţe din ficat, paracetamolul este transformat într-un compus mult mai toxic. 4. Nu trebuie „confundat” cu bomboanele Deşi paracetamolul este indicat şi pentru tratarea febrei sau a durerilor la copii, părinţii ar trebui să citească atent prospectul pentru a evita supradoza. În cazul siropurilor care conţin acetaminofen, părinţii ar trebui să folosească întotdeauna măsura care vine la pachet cu produs, şi nu o linguriţă obişnuită.