Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, unul dintre cei mai importanți antreprenori din România, este optimist în ceea ce privește evoluția pieței imobiliare.
„Anul viitor, o persoană fizică va putea contracta un credit cu un avans de 30% la o dobândă de 3-4% la euro. Chiar dacă acum se acordă credite în lei, acest model se va schimba, pentru că nu o să mai existe o diferenţă atât de mare între depozite şi credite. În 2017 o să fie la fel ca în 2006. Am mai văzut filmul ăsta“, a declarat Papalekas în exclusivitate pentru revista Capital.
El consideră că sistemul economic, în ciuda crizei pe care am traversat-o, nu învaţă din trecut, ci devine mai creativ, iar ciclul se va repeta.
Atenţia lui Ioannis Papalekas a fost concentrată în ultimii ani de criză spre achiziţia şi dezvoltarea de clădiri de birouri (77% din portofoliul Globalworth), singurul proiect rezidenţial pe care îl are fiind Upground din Pipera, ansamblu cu 571 de apartamente de lux.