Papa Francisc: Un creștin fără curaj este un creștin inutil

Papa Francisc. Sursa foto: Arhiva EVZ

„Un creștin fără curaj, care nu-și direcţionează puterea spre bine, care nu deranjează pe nimeni, este un creștin inutil. Să ne gândim la asta”, a afirmat Papa Francisc miercuri, în timpul Audienței Generale, potrivit Rai News.

Papa își continuă continuă ciclul de cateheze „Viciile și virtuțile”

Pontiful, care continuă ciclul de cateheze „Viciile și virtuțile”, și-a concentrat predica pe „tărie”, a treia dintre virtuțile cardinale, cea mai „combativă”.

Această virtute, a subliniat Papa Francisc, „este legată deseori de autorii scolastici de ceea ce anticii numeau „apetit irascibil”.

„Patimile nu sunt neapărat reziduul unui păcat”

Gândirea antică nu și-a imaginat un om fără patimi: pentru că ar fi o piatră. Și nimeni nu a pus că patimile sunt neapărat reziduul unui păcat; numai că ele trebuie educate, trebuie îndreptate, purificate cu apa Botezului, sau mai degrabă cu focul Duhului Sfânt”.

În timpul saluturilor adresate pelerinilor de limbă engleză, Suveranul Pontif a transmis un mesaj poporului din Kazahstan pe care l-a asigurat de apropierea sa spirituală „în acest moment, când mai multe regiuni ale ţării au fost lovite de inundații masive care au făcut ca mii de oameni să fie evacuaţi din casele lor. Îi invit pe toți să se roage pentru toate persoanele care suferă efectele acestui dezastru natural”, a spus Pap Francisc.

Papa, nemulțumit de Occident

„În Occidentul nostru confortabil, care a diluat puțin totul, care a transformat calea spre perfecțiune într-o simplă dezvoltare organică, care nu are nevoie de lupte pentru că totul pare identic, simțim uneori o nostalgie sănătoasă pentru profeți. Numai că persoanele incomode şi vizionare sunt foarte rare.

Avem nevoie de cineva care să ne mişte din locul moale în care ne-am culcuşit și să ne facă să repetăm ​​cu hotărâre „nu” răului și la tot ceea ce duce la indiferență", a subliniat Pontiful care a adăugat: „Trebuie să spunem Da, drumului care ne face să progresăm în viață și pentru asta trebuie să luptăm”.

(Traducerea: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMANIA)