De-a lungul secolelor, Biserica Catolică a avut mereu tendința de a exercita nu numai o putere spirituală asupra lumii, ci și una politică. Nici în zilele noastre această tentație n-a dispărut cu totul, deși secularizarea societății a redus mult spațiul de manevră al Bisericii. Sunt de notorietate, în acest sens, pozițiile progresiste pe care Papa Francisc le adoptă din ce în ce mai tranșant, în ciuda faptului că părerile în rândul clericilor și ale credincioșilor sunt împărțite.
Moravurile politice sunt, însă, mai adânc înrădăcinate la Vatican. Ca să mai tempereze criticile și presiunile care vin din partea cercurilor conservatoare, Papa Francisc acționează exact ca un lider politic hotărât să schimbe lucrurile din temelii și să se asigure că politica sa va fi cotinuată și de cei care îi vor urma. Cel puțin asta demonstrează ultima lovitură politică pe care a dat-o în interiorul Bisericii. Pe 5 octombrie, treisprezece cardinali din tot atâtea țări au primit bereta roșie și inelul de cardinal din mâna Suveranului Pontif. Doar zece dintre aceștia vor putea vota, însă, la următorul conclav, din cauza limitelor de vârstă. Cu aceste numiri, Papa Francisc a reușit să obțină o majoritate a cardinalilor progresiști în colegiul sacru.
Câteva exemple sunt, cred, edificatoare. Iezuitul belgian Jean-Claude Hollerich s-a făcut remarcat în cursul ultimei campanii pentru alegerile europene prin criticile sale neîntrerupte la adresa populiștilor și suveraniștilor. Belgienii nu prea au plecat urechea, dar iezuitul a crescut, se pare, în ochii Papei Francisc. Și cardinalul Matteo Zuppi, arhiepiscopul Bolognei, s-a făcut remarcat, probabil pentru că a declarat în repetate rânduri că suveraniștii „nu fac bine țării”. Mai mult, Monseniorul Matteo Zuppi s-a declarat deschis construirii unui pod de comunicare între Biserica Catolică și comunitatea LGBT.
Un alt progresist convins este noul cardinal canadian Michael Czerny, care a optat pentru un crucifix de cardinal din lemn și o stemă care reprezintă o barcă cu migranți. Czerny, care s-a născut în fosta Cehoslovacie, este, de altfel, subsecretar al Secției migranți și refugiați a Departamentului pentru serviciul dezvoltării umane integrale.
Concluzia ziaristului Giuseppe Aloisi de la ilgiornale.it este că „acesta poate fi numit cel mai progresist consistoriu dintre cele care au avut loc în acești șase ani și jumătate de pontificat. Dacă ar fi să facem un calcul electoral, am descoperi că Papa nu are cele două treimi din voturile din colegiul sacru (care sunt necesare pentru alegerea unui nou Papă), dar prin noii cardinali depășește 50% din totalul voturilor. Și nimeni nu poate spune că a fost ultimul consistoriu convocat de argentinian”.
Dincolo de dorința papei Francisc de a îndrepta definitiv Biserica Catolică pe o linie progresistă, manevra Papei demonstrează și o oarecare teamă că cercurile conservatoare pregătesc o lovitură împotriva sa