Papa Francisc RECUNOAŞTE: "Femeile sunt mai curajoase decât bărbații"

Femeile "sunt mai curajoase decât bărbații", a declarat papa Francisc în audiența de miercuri dedicată biblicei Iudita, "o femeie de mare frumusețe și înțelepciune care a vorbit poporului cu limbajul credinței".

"Părerea mea este că femeile sunt mai curajoase decât bărbații", a spus papa, referindu-se la tema prevăzută la tradiționala audiență de miercuri. El a povestit cum curajoasa Iudita s-a apropiat de generalul Olofern și a reușit să-i taie capul și să-l decapiteze.

În Cartea Iuditei din Vechiul Testament se arată cum regele asirienilor îl trimite pe Olofern, căpetenia oștirii sale, să nimicească tot ce-i stă în cale. Astfel ajung armatele asiriene în apropierea cetății Betulia. Situată la intrarea într-o trecătoare care deschidea drumul spre Iudeea, cetatea era un obiectiv strategic foarte important în campania lui Olofern.

În momentul în care conducătorii Betuliei sunt pe punctul de a decide să le predea cetatea asirienilor, Iudita ține un discurs prin care îi convinge să mai aștepte și să o lase pe ea să acționeze după un plan știut doar de ea. După ce se gătește, ea părăsește Betulia însoțită doar de o slujnică și, dând dovadă de un curaj nebun, se duce în tabăra lui Olofern.

Iudita știe că niciun bărbat nu rezistă în fața laudelor unei femei frumoase. În timpul întâlnirii, ea îl îndeamnă pe Olofern să bea "cât nu băuse niciodată" și, cum era de așteptat, acesta adoarme. Iudita, dând din nou dovadă de o forță ieșită din comun, "îl lovește peste gât din toate puterile și-i reteză capul'. Iudita se întoarce apoi în Betulia cu capul lui Olofern, iar cetatea este salvată, potrivit timpul.md.