Papa Francisc va consacra sâmbăta viitoare 17 noi cardinali din lumea întreagă.
În acest scop el a convocat un consistoriu cu o zi înainte de încheierea Anului Sfânt al Milostivirii. Toate porţile sfinte din lume au fost ieri închise, mai puţin cea de la Vatican, a Bazilicii San Pietro. Anul Milostivirii, început la 8 decembrie 2015, se va încheia oficial la 20 noiembrie 2016, când în solemnitatea „Cristos, Regele Universului” Papa Francisc va celebra, în Bazilica San Pietro, Sfânta Liturghie, împreună cu noii cardinali, cu membrii Colegiului Cardinalilor, cu arhiepiscopii, episcopii şi preoţii din toată lumea, care vor veni special la Roma pentru acest eveniment.
Noii cardinali vor fi în număr de 17, dintre care 4 sunt octogenari, şi vor fi numiţi la sfârşitul săptămânii viitoare la Vatican, în cadrul unui consistoriu, practic, cu doar o zi înainte de închiderea Porţii Sfinte a Milostivirii.
Cei 17 noi cardinali sunt de pe cele 5 continente, din 11 ţări, iar numirea lor reprezintă, după cum a explicat chiar suveranul pontif, universalitatea bisericii care aduce şi mărturiseşte vestea cea bună a milostivirii lui Dumnezeu în orice colţ al Pământului. Totodată, prin numirea noilor cardinali în Dieceza Romei se evidenţiază legătura strânsă dintre Vatican şi bisericile particulare răspândite în întreaga lume. Cei patru cardinali cu vârste de peste 80 de ani nu pot lua parte la un conclav pentru alegerea unui nou papă.
În februarie 2015, Papa Francisc a creat 20 de noi cardinali. În prezent, nu se mai poate spune că predomină cardinalii europeni, ci, din contră, ei sunt mult mai puţini decât cei din Africa, Asia şi America.