Papa Francisc, acuzat că provoacă o „schismă”. Vaticanul promovează „neo-păgânismul”?

Fostul nunțiu papal în Statelor Unite, Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò, susține că Papa Francisc „însuși” „provoacă” o schismă (o ruptură între progresiști și conservatori) prin sprijinul pe care îl acordă Sinodului Amazonului, reuniune care a fost programată să aibă loc la Roma luna viitoare.

Atacul furibund al Arhiepiscopului Viganò este, de fapt, un răspuns la recentul comentariu al Papei, care a declarat că „nu se teme de schismă” în Biserica Catolică, deși se roagă să nu se întâmple acest lucru. "Papa Francisc (...) știe că Sinodul Amazon poate provoca o schismă", a spus Viganò, pe 11 septembrie, potrivit reporterului Robert Moynihan. "Este gata să spună că alții fac schisma, dar (prin acțiunile sale de a susține în continuare Sinodul Amazon n.r.), el o provoacă, el însuși”. “Aceasta este atitudinea unui păstor care are grijă de credincioși? (...) Este datoria lui să prevină o schismă.”

Sinodul care are ca temă problemele Bisericii Catolice în regiunea Amazonului se va concentra pe „tradițiile autohtone și ecologia integrală”. Potrivit site-ului de dreapta Breitbart News, această abordare i-a făcut pe  criticii din interiorul Bisericii Catolice ai Papei să-l acuze peSuveranul Pontif că vrea să folosească această ocazie pentru a-și impune noi puncte din „agenda sa neo-păgână”. Alți critici, precum Cardinalul conservator Raymond  Burke, spun că documentele de lucru pentru acest sinod reprezintă o „apostazie” (renunțare publică la credință n.r.) și „nu pot deveni învățătura Bisericii”.

La rândul său, cardinalul Walter Brandmuller, fost președinte al Comitetului Pontifical pentru Științele Istorice de la Vatican, a declarat, potrivit FSSPX.NEWS, că documentul respectiv este „eretic”.

Cele mai dure acuzații rămân, însă, cele lansate de Vigano. Într-un interviu acordat CNSNews.com, fostul nunțiu papal susține că în documentul contestat „Figura lui Hristos este absentă”. „Documentul de lucru al sinodului atestă apariția unei teologii catolice post-creștine, acum, în acest moment.(...) Acest lucru este foarte tulburător. Este împotriva a tot ceea ce am lucrat și am crezut toată viața”.

Disputa dintre Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò și papa Francisc a început după ce fostul nunțiu papal l-a acuzat pe Suveranul Pontif că a ridicat toate sancțiunile impuse asupra cardinalului american Theodore McCarrick, ba chiar l-a ales „consilierul său de încredere”, deși știa că acesta e homosexual și un prădător sexual de serie. Ca urmare, Viganò i-a chemat pe Francisc și pe toate celelalte fețe bisericești care au acoperit faptele lui McCarrick să demisioneze (printre cei nominalizați s-a aflat și actualul secretar de stat al Vaticanului Pietro Parolin). Evident, Papa nu s-a conformat cererii lui Viganò. Mai mult, într-o stranie coincidență, Arhiepiscopul rebel s-a trezit implicat într-un scandal cu propriul frate în ceea ce privește moștenirea de la părinți.

Acuzații la adresa Papei Francisc au existat încă de la început. Unii spun că însăși alegerea sa ca Papă a fost opera unui grup al cardinalilor ultraliberali, grup cunoscut și sub numele de „Mafia de la St. Gallen”. Două sunt dovezile care susțin această teorie complotistă. În primul rând, mesajul dat de fostul Papă Benedict al XVI-lea cu puțin timp înainte de a se retrage din fruntea bisericii: „Rugați-vă pentru mine, ca să nu fug de teama lupilor”. Al doilea argument apare în cartea lui Austen Ivereigh, biograful oficial al lui Francisc și fostul asistent al  Cardinalului Cormac Murphy-O'Connor.

Potrivit lui Ivereigh, cu câteva zile înainte de conclavul de la 12 martie din Roma, Murphy-O'Connor a fost însărcinat de Mafia de la Sf. Gallen să-l informeze pe vechiul său prieten Bergoglio despre un plan de a fi ales papă. Mai mult, Murphy-O'Connor a primit, de asemenea, instrucțiuni să facă lobby-ul pentru Bergoglio printre omologii săi din America de Nord și să găsească o legătură pentru cardinalii din țările Commonwealth-ului. "S-au asigurat mai întâi de acceptul lui Bergoglio", scrie Austen Ivereigh. "Întrebat dacă dorește, el a spus că, în această perioadă de criză pentru Biserică, niciun cardinal nu ar putea refuza dacă va fi întrebat. Murphy-O'Connor l-a avertizat cu bună știință să "fie atent" și că acum era rândul lui.

Dacă Papa a fost ales sau nu prin manevrele Mafiei de la St. Gallen, nu vom afla prea curând. Cert este, însă, că din 2013 și până astăzi, Papa Francisc s-a afirmat ca unul dintre cei mai progresiști Suverani Pontifi din istorie , adoptând o mare parte din propaganda progresistă în ceea ce privește imigrația și schimbările climatice. Ca urmare, ostilitatea pe care oîntâmpină în rândul clerului conservator și chiar a credincioșilor a crescut exponențial, existând posibilitatea unei ruoturi de proporții.