Panică mare la Sibiu. Peste 80 de cadre sanitare sunt în izolare acasă

Prefectura județului Sibiu a anunțat, luni, că peste 80 de angajați de la mai multe unități sanitare au fost izolate acasă.

Cele mai multe cadre medicale izolate acasă provin din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, cel care are Secţia Clinică de Boli Infecţioase şi unde sunt trataţi pacienţii confirmaţi şi suspecţi de COVID-19.

„În ceea ce priveşte situaţia cadrelor medicale aflate în izolare la nivelul judeţului Sibiu, facem următoarele precizări: Din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu se află în izolare preventivă de pe secţiile ATI, Obstetrică-Ginecologie, Bloc Operator, Radiologie UPU, Radiologie clădirea Medicală, Nefrologie, un număr de 12 medici, 24 asistenţi, nouă infirmiere, un statistician", susţine Prefectura Sibiu.

A doua instituţie cea mai afectată de numărul cadrelor medicale izolate acasă este Ambulanţa Sibiu.

„Din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sibiu, se află în izolare preventivă un număr de 27 de persoane", arată cei de la Prefectura Sibiu.

Alţi cinci asistenţi şi doi medici de la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu se află în izolare preventivă, plus doi angajaţi ai ISU.

„Menţionăm faptul că activităţile din cadrul acestor instituţii deconcentrate se desfăşoară normal, iar în ceea ce priveşte persoanele izolate nici una nu prezintă simptome COVID-19", precizează Prefectura Sibiu.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, Prefectura Sibiu a confirmat infectarea cu noul coronavirus a două cadre medicale, o asistentă şi un asistent medical, ambii internaţi în prezent în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, potrivit agerpres.ro