Haos la Metrorex. Cine e vinovat de problemele de la metrou

Angajații Metrorex au fost la un pas de a opri traficul la stația de metrou Grivița.

Câteva birouri din stația de metrou Grivița au fost inundate, în această dimineață, după ce o conductă cu apă s-a spart.

Dat fiind că apa se îndrepta spre liniile de tren, angajații au vrut să întrerupă traficul la metrou. Din fericire, au rezolvat problema la timp.

Termoenergetica SA a anunțat că în urma verificărilor efectuate de echipe comune ale CMTEB şi Metrorex, s-a constatat că avaria aparţine METROREX, fiind vorba de o defecţiune la colectorul de ape uzate care aparţine instituţiei ce adminstrează metroul bucureştean.

„In urma verificarilor efectuate de catre cele trei entitati (Apa Nova, Termoenergetica si Metrorex) a fost identificata o conducta de refulare fisurata la nivelul plafonului unui spatiu administrativ. Aceasta deverseaza in canalizarea orasului apele menajere, precum si cele provenite din infiltratii. Conducta defecta a fost izolata de catre echipele Metrorex.

Precizam ca nu s-au inregistrat perturbari in traficul de calatori din statia de metrou Grivita, iar circulatia trenurilor s-a desfasurat normal, nefiind afectata siguranta circulatiei", au precizat reprezentanții Metrorex, citați de Ziare.com.