Mulți locuitori ai Galațiului s-au speriat, marți dimineață, și au crezut că a început războiul și în România. Spaima a apărut după ce o rachetă rusească a lovit în apropiere de granița cu țara noastră.
Astăzi de dimineaţă, municipiul Galaţi a fost zguduit de o explozie. Fiind foarte aproape de graniţa cu Ucraina, atacată furibund în ultimele ore de armata Federaţiei Ruse, pentru câteva zeci de minute s-a instalat panica.
O parte dintre locuitori au crezut că un proiectil, sau o rachetă rătăcită a căzut pe teritoriul României. Un precedent există, dar nu la noi în ţară. În timpul când era atacată fosta Yugoslavie, o rachetă s-a rătăcit şi a căzut în Bulgaria, distrugând o casă situată în apropierea Sofiei. Gălăţenii, mai înspăimântaţi, au fost convinşi că deja conflictul din Ucraina s-a extins şi a trecut şi graniţele României.
Din fericire, niciuna dintre aceste temeri nu s-a adeverit. De la Comandamentul Trupelor Terestre ni s-a transmis că nici un proiectil, nici rătăcit, nici tras intenţionat, nu a explodat pe teritoriul României.
Ce s-a întâmplat de fapt.
La 20 de kilometri de Isaccea, în Ucraina, lângă localitatea Ismail, în satul Loshchinovk, regiunea Odesa, exista o instalaţie militară radar, aparţinând Armatei ucrainene. Parte din ea a fost distrusă în dimineaţa de 1 martie de două rachete, trase de militarii ruşi. Explozia s-a auzit până la Galaţi, creând, aşa cum am spus, panică în rândul oamenilor. În municipiu nu s-au înregistrat nici un fel de pagube materiale. În Ismail, primarul localităţii a afirmat că nu s-au înregistrat victime, dar a cerut populaţiei să rămână în case.