Panică în Capitală din cauza coronaviruslui. Chinezii au generat spaimă

După ce în această dimineață Ministerul Sănătății a anunțat că 6 români de pe nava de croazieră Diamon Princess, aflată în carantină din cauza coronavirusului, au fost repatriați la cererea lor, o situație inedită s-a produs într-o farmacie din Capitală, unde se știe că se porduc cozi de sute de metri. Și astăzi, incinta era plină de oameni și situația a fost la un pas de a fi scăpată de sub control.

Românii sunt terifiați de virusul care a băgat China în carantină. Toată lumea se gândește că e o chestiune de timp până când noul coronavirus va ajunge și pe teritoriul țării noastre, iar încrederea în capacitatea autorităților de a gestiona o astfel de criză e tot mai scăzută.

Astfel, într-o celebră hyper-farmacie din București, renumită ca fiind mereu plină până la refuz cu cumpărători, s-a creat o situație tensionată când mai mulți chinezi cu măști la gură s-au așezat la rând, la casa de marcat.

Mai mult, unul dintre ei avea în mână un termometru electronic pentru frunte și o cutie de vitamina C, suficient cât să îi ducă pe cetățeni cu gândul la măsurile recomandate pentru depistarea precoce a virusului periculos, cât și pentru întărirea sistemului imunitar.

Oamenii au început să vocifereze și fiecare și-a dus mâna la gură de parcă ar fi avut brusc o durere de măsea. Alții și-au tras bluza peste nas. Totodată, casiera a tratat momentul cu nonșalanță, dar cu un vizibil gest grăbit.

Pe de altă parte, Organizația Mondială a Sănătății și alte instituții fac apel la oameni să nu marginalizeze cetățenii de origine chineză, aceștia nereprezentând un pericol pentru populație, în general. Foarte multe zboruri către China și dinspre China au fost anulate încă de luna trecută, iar fiecare cetățean care vine din această țară este testat pentru depistarea prezenței acestui virus în sânge și primește recomandarea de a sta în carantină 14 zile.