Giani Kiriță a ajuns astăzi la Spitalul de Urgențe Județean Timișoara! Fostul fotbalist al lui Dinamo are o umflătură la abdomen, cauzată de o infecție.
Fost fotbalist la Dinamo, apoi concurent în emisiunile din showbiz, Giani Kiriță se află acum la Timișoara, unde, alături de Victor Slav, Cătălin Cazacu, dar și de alți prieteni, participă la Festivalul Discoteca. Numai că vedeta tv nu s-a simțit deloc bine sâmbătă, acuzând dureri la abdomen. O infecție l-a trimis pe Giani la spital, scrie Cancan.
Consultat pe loc, medicii i-au transmis că nu este nimic grav, dar că trebuie să dea o fugă la farmacie, pentru dezinfectant și pansament, pe care să le aplice pe rană. Ceea ce actualul concurrent de la ”Vulturii de noapte” a și făcut.
„Am o infecție cutanată în stânga abdomenului. O infecție, nimic grav. Mă deranja, de aceea m-am dus la spital. Mi s-a recomandat să iau ceva de la farmacie, dezinfectant și pansament. Totul e ok acum. Am mers la medic pentru că mă jena”, a declarat Giani Kiriță.
Giani a mers la Spitalul de Urgență alături de un bun prieten.