Panică pe aeroportul Otopeni, după ce autoritățile au făcut o descoperire șocantă în bagajul unei femei care călătorea din Australia.
Organele vamale au descoperit în trolerul femeii 3 kilograme de cocaină. Incidentul a avut loc în jurul orei 6.00 dimineața, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă - Otopeni.
Femeia, în vârstă de 47 de ani, călătorea din direcția Lisabona. Aceasta avea asupra sa un troler de mari dimensiuni și s-a deplasat în zona destinată controlului vamal, încadrându-se pe culoarul verde "Nimic de declarat", cu intenţia de a părăsi sala de vamă, informează DIICOT, potrivit Agerpres.ro.
„Organele vamale împreună cu ofiţerii de frontieră au procedat la oprirea suspectei şi la efectuarea unui control asupra sa şi asupra bagajelor acesteia. În urma controlului asupra trolerului, a fost găsită o cutie din carton de culoare albastră, de dimensiunile unei cutii de pantofi, inscripţionată cu un desen. S-a procedat la deschiderea cutiei respective, ocazie cu care au fost găsite 10 cutii din carton, tip cadou, având culorile roşu şi galben, în cutiile respective fiind găsite 34 de ambalaje din plastic transparent care conţineau câte cinci batoane în formă de trabucuri, ambalate în folie de aluminiu de culoare argintie, în total fiind 170 de astfel de batoane. Autorităţile vamale au desfăcut unul dintre acele batoane şi au constatat că în acesta se afla o substanţă pulverulentă de culoare albă care a reacţionat pozitiv la testul de cocaină”, arată DIICOT, într-un comunicat.
Autoritățile au dispus efectuarea unei constatări fizico-chimice asupra substanţelor care se aflau în cele 170 de batoane. Analiza a arătat că substanţele sunt constituite din 2.533,68 grame de cocaină
Cauza este instrumentată împreună cu poliţişti de frontieră din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.