Până unde poate să meargă aroganţa unui posesor de Mercedes. Înfuntare incredibilă între o femeie cu decapotabilă şi un bătrânel cu limuzină | VIDEO

Întâlnirea a doi posesori de Mercedes într-un tunel îngust a dus la blocarea traficului pe o şosea din Marea Britanie, după ce ambii şoferi s-au ambiţionat să nu cedeze trecerea celuilalt.

Un filmuleţ postat pe Youtube surprinde momentele în care ceilalaţi participanţi la trafic încearcă să-i înduplece pe cei doi să dea câţiva metri cu spatele pentru a ieşi din impas. Şoferiţa aflată la volanul unui Mercedes decapotabil albastru îi priveşte impasibilă şi abia se sinchiseşte să răspundă, susţinând că, potrivit codului rutier, are prioritate iar cel care trebuie să se dea din drum este bătrânelul aflat la volanul unei superbe limuzine, tot marca Mercedes.

Din motive neclare, acesta pare însă incapabil să ruleze câţiva metri cu spatele, motiv pentru care martorii decid să-l ghideze ca pe un începător, pentru a rezolva situaţia. Mulţi dintre martorii oculari au povestit ulterior că bătrânul s-ar fi pierdut cu firea şi nu a mai ştiut ce să facă.

Incidentul s-a petrecut în zona localităţii Maidenhead, Anglia. Traficul a fost deblocat după aproximativ 40-50 de minute, spre uşurarea şoferilor, majoritatea aflaţi la acea oră pe drum pentru a-şi lua copiii de la o şcoală.