“Am văzut la un moment dat pe internet o imagine trucată cu un bărbat cu barbă mare și o privire pătrunzătoare care purta o pancartă pe care se putea citi îndemnul de a-i decapita pe toți cei care susțin că Islamul e violent. Am râs atunci de ceea ce mi s-a părut a fi o glumă deșteaptă, deși zguduitoare, despre o realitate dură. Numai că râsul mi s-a oprit în gât câteva luni mai târziu, când, pe neașteptate, am găsit pe internet propriul meu portret, sub care scria- îl vrem mort. S-a dovedit că la baza acestei condamnări la moarte stă un discurs pe care l-am ținut la Cairo pe 4 iunie 2013. Punctul meu de vedere, afirmat în acel discurs, e că o mentalitate fascistă a cuprins Islamul cu mult înainte de ridicarea Fraților Musulmani, că acest fascism este un produs al celor mai vechi timpuri ale acestei religii.”
Cu aceste cuvinte își începe Abdel Samad cartea numită „Fascismul Islamic”. După cum o arată și numele, Abdel Samad este arab, mai precis egiptean. S-a născut în familia unui imam sunit și s-a stabilit în Germania când avea 23 de ani. În ciuda rădăcinilor sale musulmane, Abdel Samad este extrem de critic la adresa laturii politice a acestei religii.
Politologul egipteano-german crede că Islamismul zilelor noastre are foarte multe lucruri în comun cu fascismul din timpul lui Hitler și Mussolini. În primul rând, e vorba de faptul că visează la dominația mondială, dar islamismul are, totodată, și o credință imposibil de zdruncinat cu privire la superioritatea sa față de orice alte religii.
În sfârșit, ca și fascismul, și islamul cere eliminarea fizică a inamicilor. Deși a fost în tinerețea sa membru al organizației Frații Musulmani, Abdel Samad se declară acum ateu. În alte cărți ale sale spune, însă, că musulmanii care trăiesc în Europa nu ar trebui să-și abandoneze credința.
Ar fi bine, totuși, să îmbrățișeze o variantă mult mai moderată, curățată de excese precum jihad, sharia, segregarea sexelor, prozelitism și clamarea superiorității. Dar Abdel Samad nu ezită să critice nici politica autorităților din patria sa de adopție, afirmând că establishmentul încearcă să-i mulțumească pe musulmani, ignorând temerile germanilor față de Islam.
Potrivit lui Abdel-Samad, acest comportament a creat resentimente în populația germană. Și ar mai fi o consecință, susține politologul egipteano-german într-un interviu recent. Când o țară e puternică, „Islamul poate sfârși prin a accepta să coexiste”, dar când o țară non-musulmană e pasivă și face concesii după concesii, ”războiul apare la orizont”. Argumentele lui Abdel Samad nu au impresionat establishmentul.
Paradoxal, politicienii democrației par hotărâți să meargă până la capăt cu concesiile făcute jihadiștilor, așa cum au făcut democrații din anii dinainte de război cu Hitler.
Cel mai recent exemplu vine de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului - care are jurisdicție peste 47 de țări europene și ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru mtoate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Judecătorii acestui for au hotărât că e legală sancționarea blasfemiei la adresa religiei islamice. Desigur, în numele "păstrării păcii religioase" în Europa.