Producătorii agricoli pot depune cererea pentru subvenţia la motorină pentru anul 2011 până la data de 31 decembrie 2010, se arată într-un comunicat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Cererea se depune la centrul judeţean APIA, iar prin aceasta, beneficiarii estimează cantitatea de motorină care va fi utilizată în anul 2011 la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, respectiv în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare şi pentru care solicită trimestrial ajutorul de stat.
Până în prezent, au fost depuse 200 de cereri de acord prealabil pentru finanţarea prin rambursare.
Sprijinul financiar, în cuantum de 1,162 lei/litru, a fost acordat beneficiarilor care au primit acordul prealabil pentru anul 2010 în vederea obţinerii ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură.