Acum vreo 45 de ani, auzisem, la Vădastra, legenda unui sat de-al nostru oltenesc, care de câte ori năvăleau turcii de peste Dunăre, ca să prade, să dea foc și să fure fete pentru haremuri, dispărea de pe fața pământului, mutându-se în codrii din jur în care osmanlâii nu aveau curaj să se avânte.
Se întorcea la locul lui după ce turcii se retrageau peste Dunăre.
Am mai auzit despre Palilula când Siviu Purcărete și-a lansat, în 2012, filmul „Undeva în Palilula”.
Marele regizor a spus despre filmul lui, care nu are nici cea mai mică legătură cu legenda mea, dar mi se pare că l-a inspirit aceeași legendă, că: „Palilula nu e nicăieri, adică e pretutindeni.
Este o mică insulă din câmpia valahă, compusă din pulberea unei planete îndepărtate. Acolo, legile fizicii terestre nu sunt chiar atât de riguroase.
Acolo, nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu adevărat. Precum în Îngerul exterminator, în Palilula se poate intra, dar de ieşit de acolo nu se mai poate”.
Satul Paliluala este situat pe valea Pârâului Oborului, care își trage numele de la un mare așezământ vlaho-slav de păstori (obor = staul, stână, țarc de oi și capre) care se află pe Dealul Oborului.
În timpul verii sunt scoși la păscut bivolii indieni care încă se mai găsesc în sat în număr de câteva zeci.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric