Paler, pe ultimul drum

Scriitorul va fi inmormantat astazi, la Cimitirul "Sfanta Vineri".

Scriitorul Octavian Paler, care a murit luni seara, in urma unui stop cardiac, va fi inmormantat astazi, la ora 14.00, la Cimitirul "Sfanta Vineri". Inainte de slujba de inmormantare, la Muzeul Literaturii Romane, unde trupul sau se afla depus de ieri, de la 10.30 dimineata, vor vorbi Varujan Vosganian, din partea Uniunii Scriitorilor, si Adrian Iorgulescu, din partea Ministerului Culturii.

Ieri, dupa pranz, directorul muzeului, criticul Alexandru Condeescu, se afla langa intrarea in cladirea unde fusese adus trupul lui Paler. Georgeta Dimisianu, fost editor la Editura Albatros, unde omul de cultura si-a publicat multe dintre cartile sale, purta ochelari de soare si refuza sa dea declaratii. Arata puternic tulburata. I-a fost una dintre cele mai apropiate prietene.

Cand fiul lui Octavian Paler, Alexandru, a ajuns la muzeu venind direct de la aeroport, s-a retras cu el intr-una dintre sali, vreme de o ora. Alexandru intrase pe fuga in Sala Ronda, unde era depus trupul tatalui sau, a stat timp de cateva minute la capul lui si a iesit fara o vorba, asa cum venise.

Multa presa, doamne cu flori si lumanari, cu palarii si fuste negre sau, dimpotriva, albe din cap pana in picioare treceau ieri, pe la ora 14.00, prin Sala Ronda. Nu foarte multa lume, in miezul zilei de lucru. Ziua de astazi nu e deloc asteptata.

Biografie

A impartit liceul cu Iliescu

Biografia lui Octavian Paler are doua mari capitole, delimitate la Revolutie: a avut pozitii-cheie in presa din comunism si a devenit una dintre vocile democratiei dupa ‘90.

Scriitorul vorbea adeseori despre satul din judetul Brasov in care se nascuse, pe 2 iulie 1926. Intr-un interviu acordat EVZ anul trecut, rememora copilaria in Lisa: "Paradisul  copilariei mele mirosea a frunza de nuc, dar mirosea si a rachiu: in sat erau cinci carciumi si doua biserici".

Din Lisa a ajuns liceean la "Spiru Haret" din Capitala, unde elev era si Ion Iliescu. "Pe noi ne-a apropiat cumva faptul ca am absolvit acelasi liceu. Ne mai intalneam la sarbatorile liceului", a povestit fostul presedinte. Si-a luat apoi licenta in Filosofie si Drept si s-a angajat ca ziarist. De la simplu reporter si corespondent Agerpres la Roma, a ajuns director general al TVR, intre 1965 si 1970. Intre 1974 si 1979 a fost membru supleant al Comitetului Central al PCR, iar intre 1971 si 1983, redactor-sef al "Romaniei libere".

Lider de opinie

Dupa Revolutie, s-a implicat in fondarea Grupului pentru Dialog Social si a Aliantei Civice si a devenit editorialist pentru "Romania libera", "Ziua" si "Cotidianul". "Singura prostie pe care am facut-o si pe care o privesc cu duiosie, chiar cu tandrete, este ca in anii ‘90 am candidat din partea Grupului pentru Dialog  Social pentru Senat. Nu sunt potrivit pentru politica."

Ca scriitor a debutat in 1958, cu volumul de poezie "Umbra cuvintelor". A scris 18 carti, printre care "Viata pe un peron", "Scrisori imaginare", "Mitologii subiective", "Apararea lui Galilei" sau "Autoportret intr-o oglinda sparta".  (Florentina Ciuverca)

Cititi si ULTIMUL INTERVIU - Paler: "Mi-e teama de moarte"  

             ULTIMELE GANDURI: "Avem timp pentru toate" 

             AMINTIRI DESPRE PALER