Palatul de la Versailles, fostă reședință a regilor Franței și simbol al monarhiei absolutiste reprezentată de Ludovic al XIV-lea este una dintre cele mai fastuoase reședințe regale din Europa.
Istoria palatului Versailles a început în anul 1623 când regele Ludovic al XIII-lea, pasionat de vânătoare, a hotărât să construiască un mic conac de vânătoare în această mică localitate, situată la 20 de kilometri de Paris.
Cel care avea să transforme această locație a fost fiul lui Ludovic al XIII, rămas în istoria Franței drept Regele Soare. Este vorba despre Ludovic al XIV-lea care în 1682 a decis să transforme această locație într-un Palat luxos, cea mai fastuoasă reședință regală din Europa. Regele Soare a decis să-și mute aici Curtea, departe de tumultuosul Paris.
Grădinilor spectaculoase, sălile și holurile impozante, decorațiunile și operele de artă din incintă au reprezentat un simbol al monarhiei absolutiste din Franța. Versailles a fost folosit de Regele Soare și de urmașii săi pentru a impresiona și a impune respect.
O curte la dispoziția unui rege
Odată edificat noul palat, cu sălile sale spectaculos ornamentate și bogat decorate, aici au fost invitați să locuiască curtenii din anturajul familiei regale. Pentru mai mult sau mai puțin timp, în funcție de toanele gazdelor, respectiv regii Franței. Toţi cei de la Curte se aflau acolo în serviciul Regelui, la dispoziția sa, parte integrantă a unui ceremonial care definea nobilimea şi statutul său superior.
Și, cu toate că ar fi fost de așteptat ca obiceurile curtenilor să se ridice la nivelul fastului și luxului de la Versailles, se pare că lucrurile nu stăteau chiar așa. Nobilii, elita Franței, se purtau mai rău decât oamenii de rând, conform relatărilor din epocă, fără să dea doi bani pe locul în care își petreceau timpul.
Chiar dacă eticheta vremii impunea o anumită ținută și o anumită prestanță, prea puțini erau cei care o respectau. Iar acest lucru se vedea cel mai bine atunci când venea vorba despre igienă.
Curtenii se ușurau pe unde apucau
Relatările din epocă vorbesc de mirosul pestilențial care plutea în atmosferă în tot Palatul de la Versailles și în grădini. Iar acest lucru se datora faptului că sutele de curteni, nu aveau nici o jenă să se ușureze în public, pe unde apucau.
La Versailles existau multe toalete, situate în mai multe aripi ale palatului care permiteau numeroșilor vizitatori să se ușureze în liniște. Însă palatul era foarte vast și pentru a evita surprizele neplăcute, existau și foarte multe scaune cu gaură pe mijloc, așezate în spatele unor paravane.
Cu toate acestea, supușii majestății sale foloseau frumoasa grădină pentru nevoile fiziologice, astfel încât grădinarii aveau grijă să planteze răsaduri dese de iasomie, narcise, zambile pentru a acoperi mirosurile.
Cum își făceau nevoile prințelesele
Louis de Rouvrey, duce de Saint-Simon, relatează în memoriile sale despre viața la Versailles, iar între altele amintește despre cum prinţesa Louise Henriette Françoise d'Harcourt (amanta contelui de Clermont, nepotul lui Ludovic al XIV-lea) se ușura, zilnic, chiar pe holurile palatului. Aceasta în vreme ce servitorii mergeau în urma ei și curățau pardoseala. Se spune că tupeul prințesei merga până într-acolo încât își făcea nevoie chiar în fața reginei Franței.
Iar prințesa nu era singura care făcea așa ceva. Tot ducele de Saint Simon relatează că episcopul de Noyon, apăsat de o necesitate urgentă, a fost surprins „urinând peste balustrada” capelei de la Versailles și a fost aspru certat de intendentul lui Ludovic XIV.
Toți curtenii își rezolvau nevoile fiziologice în acest fel. Poate nu chiar pe holurile palatului, dar cu siguranță în minunatele grădini din apropiere.
Versailles-ul duhnea, iar acest lucru, pe care îl simțea oricine îi trecea pragul, îi știrbea din prestigiu și impozanță.