Cu toate că presa speculează că starea de sănătate a Regelui Charles nu s-a îmbunătățit, Palatul Buckingham a făcut un anunț de ultimă oră referitor la monarh.
Palatul Buckingham, anunț de ultimă oră despre Regele Charles
Palatul Buckingham a anunțat că Regele Charles va reveni la îndatoririle sale publice săptămâna viitoare, după ce a înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului. Cu toate acestea, Regele nu se va implica în totalitate în angajamentele oficiale încă, dar palatul transmite semnale pozitive.
Revenirea sa la îndatoririle publice va începe marțea viitoare, cu o vizită simbolică la un centru de tratament pentru cancer.
În planurile sale de vară se află o vizită de stat, în cadrul căreia va primi în vizită pe Împăratul și Împărăteasa Japoniei. Potrivit palatului citat de publicația BBC, în săptămânile următoare, regele va avea mai multe activități externe. Se pare că regele este "foarte încurajat" să participe la cât mai multe evenimente publice.
Cu toate că semnele sunt îmbucurătoare, precauția rămâne prezentă în mesajul transmis de Palat, deoarece tratamentul regelui - început în februarie - continuă și nu s-a stabilit o dată pentru încheierea acestuia.
Palatul Buckingham, noi informații despre starea de sănătate a Regelui Charles
În contextul în care presa a speculat recent că starea de sănătate a regelui s-a înrăutățit, iar Palatul ar pune deja la punct până în cele mai mici detalii înmormântarea acestuia, oficialii Palatului au oferit o actualizare cu privire la întoarcerea regelui la îndatoririle publice și starea sa printr-o declarație publicată vineri.
„Este prea devreme pentru a spune” pentru cât timp va mai continua tratamentul, a precizat palatul.
De asemenea, a fost menționat că medicii au fost „foarte încurajați de progresul înregistrat până acum și rămân optimiști în privința continuării recuperării regelui”.
Tipul de cancer nu a fost specificat, însă echipa medicală a regelui este „destul de mulțumită de progresul înregistrat până acum, astfel încât regele să poată relua o serie de îndatoriri publice”.
O perioadă incertă pentru Regele Marii Britanii
Rămâne neclar dacă Regele va lua parte la unele dintre marile evenimente din calendar, cum ar fi Trooping the Colour, comemorarea Zilei Z, petrecerile de vară în grădină, Royal Ascot și călătoriile în străinătate din toamnă.
Palatul precizează că deciziile vor fi luate în funcție de sfaturile medicilor, mai aproape de momentul potrivit. Dar a adăugat că nu va fi vorba de un „program complet de vară”.
Regele a absentat de la angajamentele sale publice obișnuite după ce a suferit o intervenție pentru prostată mărită, în urma căruia a fost diagnosticat cu cancer.
Primul eveniment public la care va paricipa, cel de săptămâna viitoare, îl va face în compania soției sale, Regina Camilla.
Palatul Buckingham a declarat că Regele și Regina „rămân profund recunoscători pentru numeroasele amabilități și urări de bine pe care le-au primit din întreaga lume de-a lungul bucuriilor și provocărilor din ultimul an”.