Un hoț a dat spargerea vieții sale, la un palat țigănesc. A sărit gardul și a intrat în imobil, de unde și-a umplut o sacoșă de rafie cu ultimele modele de accesorii ambientale marca Emporio Armani, toate aurite.
Hoțul, Costel S., 56 de ani, este din Timișoara și a fost prins în flagrant de Poliția Locală, chiar când sărea gardul înapoi, încărcat cu auricale Armani. „Ca urmare a unei sesizări, polițiștii locali s-au deplasat ieri (n.r. miercuri), de urgență, pe str. Avram Imbroane, unde au surprins în flagrant un bărbat care a sărit gardul imobilului cu nr. 48 după ce a dat o spargere la casa respectivă prin escaladarea gardului exterior. Cel în cauză a fost surprins de polițiștii locali chiar în momentul în care încerca să fugă având în spate un bagaj voluminos. Imediat bărbatul a fost reținut pentru identificare, stabilindu-se că se numește S. Costel, de 56 de ani, cu domiciliul în Timișoara”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
În urma estimărilor realizat împreună cu victimele hoțului, prada era valoroasă, accesoriile pentru uși și ferestre Armani valorând nu mai puțin de 4.000 de euro.
Hoțul a ajuns la Secția 1 de Poliție și a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, pentru furt. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională a individului.