Pacienții sunt trimiși acasă fără niciun fel de tratament

Problemele sistemului informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate par să nu se mai termine. După ce modulul principal a fost picat, luna trecută, timp de o săptămână, acum au probleme aplicațiile secundare.

Un dermatolog a explicat, pentru EVZ, care este situația. „Problema e așa: dacă un tratament administrat unui pacient nu dă rezultate sau dacă îi înrăutățește starea, normal, obligația ta ca medic este să-l schimbi.

Pentru a face asta, întâi trebuie să completezi un „formular terapeutic” prin care informezi casa că întrerup tratamentul care nu dă rezultate, urmând să îi dai unul nou. De o săptămână nu reușesc să înterup tratamentul pentru 3 dintre pacienții mei”, spune acesta. Și e vorba de tratamente scumpe, de mii de euro.

Oricum ai lua-o, medicul și pacientul ies prost din situația asta. Medicul, dacă nu validează în SIUI acest formular, dar îi dă pacientului un nou tratament, poate fi „tras la răspundere și pus să plătească noul tratament de o comisie de audit, pentru că în SIUI nu am înregistrat faptul că pacientului nu-i funcționa tratamentul vechi”.

Mai rău, nici tratamentul vechi nu-l mai poate da în continuare, „pentru că aceste tratamente inovative se acordă în baza unor protocoale medicale, iar ele trebuie să aibă rezultate benefice și se judecă în funcție de anumiți parametri.

Or, dacă pacientului clar nu-i e bun tratamentul, eu sunt obligat să-l întrerup”. În atare situație, medicul nu poate face decât un singur lucru: să trimită acasă pacientul, fără niciun fel de tratament, până când va putea completa formularele din sistem. Or asta îi poate pune pacientului viața în pericol, conchide medicul.