Pacientă suspectă de coronavirus în Iași

O femeie în vârstă din Iaşi, care este suspectată că s-a infectat cu noul coronavirus, a fost adusă miercuri la Spitalul de Boli Infecţioase pentru investigaţii medicale de specialitate.

Potrivit managerului Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ, femeia în vârstă de 66 de ani a venit recent de la Milano și prezintă deja simptomele asociate bolii. Abia joi se va ști cu certitudine dacă e bolnavă sau nu din cauza noului coronavirus.

”Pacienta este transferată de la Centrul Providenţa. Simptomele pe care le prezintă se înscriu în definiţia de caz. Se vor recolta probe biologice pentru a afla dacă are sau nu infecţie cu acest tip de virus. Abia în cursul zilei de mâine vom avea rezultatul. Noi suntem pregătiţi pentru internarea şi izolarea ei”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase pentru Agerpres.

Sursa foto: in-pascani.ro