Un chinez a fost expulzat dintr-un spital din Beijing, după ce a fost internat timp de trei ani şi jumătate în unitatea medicală şi nu a dorit să achite facturile emise de spital.
Povestea începe în august 2011, când Chen a suferit un accident de maşină şi a fost internat la spitalul Jingmei din capitala Chinei, pentru a primi îngrijiri medicale. A fost externat după o lună, însă bărbatul s-a întors la spital, acuzând dureri puternice la picioare.
Deşi a fost tratat şi i s-a recomandat externarea, Chen a insistat să rămână în spital, motivând că nu poate sta în picioare, din pricina unei unei tromboze venoase acute, o boală care apare de obicei la pacienţii care stau prea mult în pat, scrie Agerpres.
Situaţia s-a repetat, chinezul refuzând să părăsească spitalul şi să achite facturile medicale, în valoare de 2 milioane de yuani (aproximativ 285.700 euro).
Spitalul l-a dat în judecată, iar autorităţile l-au obligat pe Chen să părăsească unitatea medicală. Bărbatul nu a părut dispus nici de această dacă să se supună cerinţelor, autorităţile găsindu-l pe acesta legat de patul din spital.
Poliţia a fost nevoită să rupă lanţul şi să-l scoată pe pacient într-un scaun cu rotile sub supraveghere oficială.