Într-un sat din Olt, tinerii care s-au căsătorit în ultimul an mai îmbracă o dată hainele de miri şi-şi cer iertare de la părinţi şi naşi.

„O dată în viaţă” nu se aplică la miresele din Izbiceni, Olt. Visează de mici să îmbrace rochia de mireasă, să poarte vălul alb cu mândrie, să se simtă prinţese, să fie reginele satului. Pentru că le-a plăcut atât de mult, cu dezlegare de la preot, proaspetele doamne îşi scot de la naftalină veşmintele de la nuntă, se gătesc şi merg la biserică să li se ierte păcatele săvârşite în primul an de căsnicie.

„Iertarea de Florii”, un obicei căruia localnicii i-au uitat vechimea şi raţiunea, care se practică doar la Izbiceni, adună în fiecare an, cu o duminică înainte de Paşte, toate cuplurile care şi-au pus pirostriile în ultimele 12 luni, într-o paradă a costumelor de însurătoare. În credinţa sătenilor, primul an de căsătorie ar fi decisiv pentru viitorul tinerilor însurăţei, aşa că după ce merg la biserică, trec şi pe la naşii de cununie, să le mai ceară sfaturi pentru anul ce vine.   „E ca orice început, e foarte frumos”

În curtea bisericii, pe un covor de verdeaţă, stau, ca într-o paradă de modă, aliniate, mai multe mirese, zgribulind ca nişte ghiocei la început de primăvară. Soarele le mai alungă tremuratul. Stau sfioase, cu capetele plecate. Ridică rar privirea către soţii lor, adunaţi şi ei ciorchine, în costumele de ginerică, şi atunci cu sfială, ca şi cum ar fi pentru prima oară când se văd.

Marinela Stanciu s-a căsătorit la 18 ani şi nu se sfieşte să recomande tuturor fetelor viaţa de femeie măritată. „E ca orice început, e foarte frumos”, spune ea lăsându-se admirată şi de celelalte mirese, şi de credincioşii care ies din biserică, după slujbă. „Soţul m-a ajutat să mă îmbrac”, spune mândră, căutându-şi alesul cu privirea prin mulţimea de costume.

Anul ăsta s-au adunat doar opt cupluri la „iertare”. Bătrânele, care tot arată cu degetul ba înspre rochii, ba înspre costumele de ginere, mai cunosc o pereche care a rupt tradiţia, stând acasă. „Ei sunt mai puţin credincioşi”, crede Elena Sâe, cu 32 de ani de căsnicie în spate şi o viaţă frumoasă, numai bună de dat exemplu tinerilor la început de drum. „Am avut o căsătorie frumoasă, dacă ar face şi ei câte am făcut eu...”, spune femeia fără falsă modestie, mai trăgând câte o ocheadă spre frumoasele satului. A prins obiceiul de la mama ei, bunica ei la fel a fost mireasă a doua oară şi speră ca tinerii să nu se lepede de obicei „că tare-i frumos. Bine-ar fi fost dacă ne şi filmaţi”, îşi permite femeia o mică îndrăzneală. O nuntă mai mică

Trecerea unui an se citeşte mai uşor pe costumele băieţilor care par intrate la apă, decât pe rochiile fetelor. „Ei, băieţi, cum staţi cu burţile, au mai crescut!”, îi apostrofează directorul căminului cultural, Gabriel Mihalcea. Fetele nu dau semne că ar fi avut probleme cu îmbrăcarea rochiei. „Am spălat-o că era distrusă după nuntă. Vreau s-o păstrez ca amintire”, spune Vasilica Păstaie, învăţătoare în sat. Avea 22 de ani cand l-a luat de bărbat pe George. E fericită. „Ce, poţi să spui acuma altceva?”, glumeşte fata, verificându-şi coafura cu mâna.

Majoritatea s-au gătit singure, dar au avut grijă să fie totul măcar ca la nuntă, că doar le vede tot satul şi nu vor să lase loc gurilor rele. Monica îşi aminteşte că şi-a dorit dintotdeauna să fie mireasă. „Abia am aşteptat nunta. Apoi, pentru iertare, am avut emoţii de ieri. De când eram mică m-am visat mireasă”, spune fata zâmbitoare.   Toţi cei care trec pe langă alaiul de mândre nu se pot abţine să nu arunce câte un „Sunt frumoase toate”, ca să nu supere pe niciuna dintre tinerele femei măritate. Apare preotul care le îndeamnă să intre în biserică: „Haideţi, fluturaşilor”. Cuplurile intră pe rând şi se lasă aşezate de preot de o parte şi de alta. „Băieţii să stea pe mijloc”. Se supun în linişte. Îşi aprind nişte lumânări lungi de ceară curată, se aşază în genunchi şi aşteaptă binecuvântarea preotului. Încolonaţi pe două flancuri, merg pe rând la spovedanie.

Rostirea păcatelor sub patrafirul cu fir aurit al preotului se încheie repede, cu o pildă: „Să aveţi urmaşi frumoşi şi sănătoşi”. Spre final, ca să destindă atmosfera, preotul se porneşte pe glume. „Ce-i cu atmosfera asta încordată. Relaxaţi-vă, că nu vă dau extemporal”.   Extemporalul ar fi uşor pe lângă testul păcatelor: trebuie să-şi adune toate greşelile pe care ştiu că le-au făcut într-un an şi să le spună preotului. „Eu o să termin repede”, se laudă Florin Bulie, care recunoaste că n-a mai călcat de un an la o spovedanie. „Emoţiile sunt mai mici decât la nuntă”, recunoaşte ginerică.

„După ce ai făcut asta, parcă te răcoreşti”

După ce-şi cer iertare în faţa lui Dumnezeu, însurăţeii trebuie să treacă pe la naşii de cununie şi pe la părinţi să le ceară şi lor iertare. „E mai mult simbolic, că nu i-am supărat cu nimic, n-am avut cu ce”, spune sigură pe ea Vasilica. Naşii îi aşteaptă cu bucate tradiţionale sărbătorii de Florii, îi aşază la masă şi o ţin într-o veselie până seara târziu.

Viceprimarul Vasile Golgojan s-a îmbrăcat şi el în mire la un an după căsătorie, acum 36 de ani. „Aşa-i tradiţia la noi, te obligă. După ce ai făcut asta, parcă te răcoreşti. Părinţii au un rol important aicea, ei te îndeamnă să mergi la biserică şi să-ţi ceri iertare. Tare bine mi-au prins sfaturile de la naşi. La noi sunt foarte importanţi naşii, după părinţi, ei sunt”, spune viceprimarul, pregătit pentru şedinţa de consiliu care nu ţine cont că-i sărbătoare. Un fel de consiliere de cuplu

Directorul Gabriel Mihalcea nu găseşte, cu toate că a fost martor la zeci de „iertări de Florii”, o explicaţie mai bună decât aceea că pământul cere păstrarea tradiţiilor. „Nu mai vin toţi la biserică, unora le e ruşine, nu mai păstrează obiceiul, dar sunt alţii care-l păstrează. Păi, nu pot sta de gura părinţilor”. Obiceiul, ale cărui origini s-au pierdut odată cu ge neraţiile care au ţinut „secretul” pentru ei până la groapă, are şi un folos. „Naşii sunt cei mai buni sfătuitori ai tinerilor că sătoriţi. «Naşule, ce să fac, uite ce-am păţit», şi naşul îl ajută. E ca un fel de consiliere de cuplu”, mai spune Gabriel Mihalcea.

Preotul crede că e vorba de curăţirea sufletească. „Cum au fost la căsătorie, mireasa în alb, simbolizând puritatea, aşa trebuie să fie şi după un an. Îmbrăcate în rochii de mireasă, tinerele îşi amintesc iar cum a fost la nuntă. Merg la naşi ca să ceară sfaturi pentru anul următor, că naşii sunt giranţii spirituali ai tinerilor căsătoriţi”, spune preotul Vladimir Voinea. Comunitatea de peste cinci mii de suflete pare să se conserve în câteva tradiţii de care refuză să se lepede. „De la noi nu pleacă nimeni la oraş, ba se întorc la sat”, spun cu mândrie localnicii.

Unii care s-au căsătorit în alte locuri revin doar de Florii ca să mai fie o dată mire şi mireasă. A doua oară într-o viaţă.