"Păcănelele" Loteriei, din nou la control!

Încadrate ca slot maşini în 2010, aparatele Loteriei sunt luate iar la puricat. Compania este acuzată că nu a achitat taxe şi impozite pentru acestea.

Inspectorii Biroului Român de Metrologie Legală (BRML) verifică din nou, zilele acestea, aparatele Loteriei Naţionale, pe care instituţia le-a încadrat în acte ca video-loterie, iar BRML, ca slot maşini. Decizia Biroului determină Loteria să achite taxe şi impozite de 350 de milioane de euro.

Conducerea Gărzii Financiare a cerut reprezentanţilor BRML, încă de pe 15 iunie 2010, să verifice dacă cele 6.273 de aparate ale Loteriei sunt video-loterie, aşa cum scrie în actele oficiale, sau slot-maşini.

"Ca urmare a adresei dumneavoastră, vă comunicăm: «Referitor la maşinile electronice cu câştiguri având următoarele programe de joc: video multigame, super v gaminator 21, video – slot – king of the wild şi video slot castle conquest, acestea fac parte din categoria maşinilor electronice cu câştiguri (slot maşini) pentru care firma Lotrom SA (cea care a livrat aparatele Loteriei Române – n.r.) a obţinut a­pro­bări de tip şi certificate de verifi­care tehnică»", i-au informat reprezentanţii BRML pe cei ai Gărzii Financiare.

Pe baza acestei constatări, Garda Financiară şi ANAF-ul au stabilit, anul trecut, suma totală pe care Loteria Naţională trebuie s-o plătească bugetului de stat, ca taxe şi impozite neachitate din 2009 până în prezent. Asta, deoarece instituţia a susţinut că derulează video -loterie, pentru care nu se achită dări către stat. BRML: "E un control tehnic"

Întrebat care e motivul pentru care au demarat acest control la Loterie, Marian Buzatu, directorul Direcţiei Autorizări din cadrul BRML, ne-a declarat: "Da, într-adevăr, derulăm zilele acestea un control asupra aparatelor de la Loteria Română. E un control tehnic, care se face anual. Verificăm caracteristicile teh­nice ale aparatelor. Acestea au fost deja încadrate ca slot maşini. Încadrarea nu mai poate fi schimbată decât de către Comisia jocurilor de noroc".

Contract pentru greci Afacerea încheiată în 2003 între Loteria Română şi firmele greceşti Intralot, Intracom şi Lotrom a fost doar în favoarea grecilor. Conform înţelegerii, aceştia au primit, în primii trei ani, 85% din încasările jocului, iar în următorii trei ani - 75% din banii de la jucători. Câştigul Loteriei a fost nesemnificativ. 6.273 de aparate au fost încadrate de Loteria Română ca video-loterie. În schimb, BRML susţine că sunt slot maşini "Aceste aparate au fost deja încadrate ca slot maşini. Încadrarea nu mai poate fi schimbată decât de către Comisia jocurilor de noroc din cadrul Ministerului Finanţelor Publice." MARIAN BUZADIRECTOR ÎN CADRUL BRML PAGUBĂ

Statul vrea să recupereze de la greci prejudiciul de 350 de milioane de euro Controlul inspectorilor BRML intervine la doar câteva zile după inspecţia celor de la Consiliul Concurenţei, care acuză Loteria Română de înţelegeri anticoncurenţiale, pentru a evita plata taxelor şi impozitelor către stat.

Inspectorii Consiliului Concurenţei îi suspectează pe reprezentanţii Loteriei că s-au înţeles cu directorii firmelor greceşti, care le-au livrat cele 6.273 de aparate, să le treacă în actele oficiale ca video-loterie, joc pentru care nu se plătesc dări către stat.

Decizia BRML, care certifică faptul că Loteria Naţională are slot maşini, obligă instituţia să achite taxe şi impozite neplătite din 2009, care au fost calculate de către inspectorii ANAF şi cei ai Gărzii Financiare la aproximativ 350 de milioane de euro. În această sumă sunt incluse taxele anuale de licenţă, taxa anuală de 8.000 de lei pe aparat, plus toate încasările Loteriei din 2009 până în prezent.

Potrivit surselor EVZ, ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, i-a convocat acum câteva săptămâni pe reprezentanţii Loteriei Române, pe cei ai Gărzii Financiare, ai ANAF-ului şi pe cei de la Direcţia Juridică din MFP, pentru a le cere să recupereze cele 350 de milioane de euro de la firmele greceşti care au livrat aparatele Loteriei.

Prejudiciul urmează a fi imputat firmelor greceşti pe considerentul că în contractul încheiat cu Loteria Română acestea trebuiau să livreze instituţiei de stat aparate de video-loterie, nu slot maşini. Toate aceste controale derulate la Loterie în ultima perioadă se pare că fac parte din planul ministrului de Finanţe privind recuperarea acestui prejudiciu. Drăgoi a mai decis să organizeze, din 2013, licitaţii internaţionale pentru toate serviciile Loteriei. Citiţi şi:

  • Loteria Română, acuzată de evaziune la păcănele
  • Tun de 20 de milioane de euro la Loterie
  • Loteria Română va avea management privat
  • "Ingineria" grecească de la Loterie