OZN-uri sau drone? Nave de război americane, „învăluite” de obiecte misterioase

Nava de Razboi Americana

Incidentul, care a avut loc la câțiva km de coasta Californiei, a implicat până la șase avioane care „roiau” în jurul navelor pe parcursul a două nopți, chiar și în condiții de vizibilitate redusă

Marina SUA, Garda de Coastă și FBI au efectuat o „investigație la nivel înalt” asupra unor incidente care au avut loc în jurul Insulelor Canalului, din California în vara anului 2019. Conform unei știri publicate la acea vreme de „The War Zone”, „grupuri de aeronave neidentificate au urmărit navele Marinei”, scrie NationalInterest.

Incidentul, care a avut loc la câțiva km de coasta Californiei, a implicat până la șase avioane care „roiau” în jurul navelor pe parcursul a două nopți, chiar și în condiții de vizibilitate redusă. Informația a apărut însă pentru prima oară anul trecut, când regizorul Dave Beaty, care este și cercetător OZN, a observat incidentele care au implicat distrugătorul din clasa Arleigh Burke, USS Kidd. Reporterii Adam Kehoe și Marc Cecotti au obținut documente noi, in temeiul Freedom of Information Act (FOIA), inclusiv jurnalele de punte din momentul respectiv, precum și datele de localizare a navei din sistemul automat de identificare.

S-a stabilit că evenimentele din 2019 au afectat nu numai USS Kidd, ci și USS Rafael Peralta, USS Russell, USS John Finn și USS Paul Hamilton.

Datele arată că incidentele au început pe 14 iulie, după ce s-a observat o pereche de vehicule aeriene fără pilot sau drone, care au fost reperate de USS Kidd. Acesta a notificat navele Rafael Peralta și John Finn, care au raportat, de asemenea, o astfel de activitate. Peralta a observat mai târziu „o lumină albă planând peste puntea de zbor a navei”. „Drona funcționa în condiții de vizibilitate redusă (mai puțin de o milă marină) și noaptea ”, se spune în raport.

Incidentele au determinat navele să își activeze echipa de navigație și exploatare fotografică a navei, cunoscută și sub numele de „echipa SNOOPIE”. Se presupune că dronele au apărut într-un moment în care puține nave civile se aflau în apropiere, deci nu e clar de unde au venit. De asemenea, nu e clar cine ar avea acces la drone care pot rămâne în aer până la 90 de minute.

”The War Zone” a informat apoi că un set de „incursiuni majore” au avut loc în noaptea următoare, pe 15 iulie. Navea Rafael Peralta a raportat mai întâi dronele, iar mai apoi USS Kidd. Jurnalele de bord ale navelor includeau referințe la „drone care coborau în înălțime și se mișcau aparent înainte și înapoi, la stânga și la dreapta”, precum și un apel al unei nave de croazieră care a informat că dronele nu erau ale sale. Curând a început o investigație guvernamentală, condusă de NCIS și FBI. S-a crezut o vreme că dronele veniseră de pe o navă numită ORV Alguita, dar proprietarii navei au declarat că dronele pe care le aveau la bord nu ar fi putut călători foarte departe.

Nu se știe însă nici acum ce au determinat Marina și ceilalți anchetatori cu privire la originea dronelor. Niciun rezultat al anchetei nu a fost anunțat public. „Nu e clar de ce cineva ar opera drone lângă navele de război ale Marinei într-o manieră atât de descurajantă”, afirmă cei doi reporteri care au semnalat cazul. „Dronele disponibile în comerț nu sunt în mod obișnuit capabile să zboare pe o durată atât de lungă pe distanțe mari, cu viteze de peste 70 de km oră. Pe baza datelor din jurnalele de bord, estimăm că dronele au parcurs cel puțin 100 de mile marine în incidentul din 14 iulie.”

Reporterii se întreabă și cine ar avea atâtea drone, pe care să le poată coordona simultan, cu atât mai puțin lângă navele de război. A fost un guvern străin? Sau este ceva legat de un program clasificat, care se testează pe Insula San Clemente?

Pentagonul se pregătește să publice un nou raport despre OZN-uri, a decarat John Ratcliffe, fostul șef al Departamentului pentru Informații din timpul administrației Trump.