Rapid - PSV Eindhoven 1-3

Rapid a pierdut în această seară, pe "Naţional Arena", meciul cu celebra formaţie olandeză PSV Eindhoven, scor 1-3, într-un meci contând pentru etapa a doua din Grupa C a Ligii Europa. Ambele formaţii au câştigat meciurile de debut în competiţie cu acelaşi scor, 1-0, giuleştenii învingându-i în deplasare pe israelienii de la Hapoel Tel Aviv, iar batavii "subordonându-i" pe teren propriu pe polonezii de la Legia Varşovia.

Rapid a deschis scorul prin Alexa şi a lăsat impresia că poate obţine un rezultat mare. PSV s-a impus în cele din urmă cu 3-1. În ultimul joc pe care l-a disputat în campionatul Olandei, PSV Eindhoven i-a "zdrobit", la sfârşitul săptămânii trecute, pe cei de la Roda Kerkrade, scor 7-1. Totuşi, adversara giuleştenilor ocupă, după 7 etape, doar locul 4 în clasament, iar Ovidiu Stângă (38 de ani), fost mijlocaş care a jucat la gruparea din Eindhoven în perioada 1996-2001, susţine că ex-campioana Europei (1988) nu mai are în prezent forţa de odinioară. RAPID - PSV 1-3 Marcatori: Alexa (29) / Bouma (43), Toivonen (89), Matavz (90+2) RAPID: Dani Coman - Rui Duarte, Marcos Antonio, Burcă, Bozovic - Herea, Alexa, Nicolae Grigore - Roman, Pancu, Deac Rezerve: Straton, Ezequias, Glauber, Apostol, Teixeira, Cassio, Sburlea Antrenor: R. Lucescu

PSV: Isaksson - Manolev, Bouma, Marcelo, Pieters, Strootman, Mertens, Toivonen, Matavz, Wijnaldum, Lens Rezerve: Sinouh, Derjck, Engelaar, Rabiu, Tamata, Labyad, Ojo Antrenor: F. Rutten LIVE

a început meciul min. 6: joc de tatonare! cele două echipe se studiază reciproc min. 9: ocazie mare pentru Rapid; Pancu a şutat peste poartă din colţul careului mic advers după o aruncare de la margine a lui Bozovici şi o deviere a lui Herea min. 15: meciul e în continuare echilibrat min. 21: PSV beneficiază de o lovitură liberă de la 25-30 de metri, dar Mertens bate prost min. 23: PSV controlează jocul min. 25: Pancu are ghinion; mingea îi scapă de sub control rapidistului, care ar fi scăpat singur cu portarul advers min. 26: ocazie uriaşă pentru PSV: Manolev centrează perfect de pe dreapta, dar Matavz reia aiurea min. 28: Pancu bate tare o lovitură liberă de pe dreapta, Isaksson scoate în corner min. 29: GOL RAPID: ALEXA a marcat cu capul, după o lovitură de colţ min. 32: Roman pleacă pe contraatac, dar nu e în stare să ducă faza până la capăt min. 37: Rapid ţine jocul departe de poarta lui Coman; PSV are posesie şi încearcă să pună în pericol poarta giuleştenilor min. 38: Manolev centrează de pe dreapta, dar Toivonen trece pe lângă minge din 6 metri min. 43: Gol PSV: Bouma a reluat din careul mic rapidist centrarea lui Strootman din lovitură liberă min. 43: cartonaş galben: Alexa PAUZĂ

min. 46: a început repriza secundă min. 51: schimbare la Rapid: Teixeira iese Roman min. 56: cartonaş galben: Deac min. 57: Rapid s-a retras în defensivă şi încearcă să lovească pe contraatac min. 60: Rui Duarte are o intervenţie senzaţională; fundaşul Rapidului a scos o minge de pe linia porţii, după o ieşire inoportună a lui Coman min. 66: Rapid şi-a trecut în cont două ocazii bune de a marca min. 69: Marcos Antonio scoate în corner o minge centrată de pe dreapta cu Mertens min. 74: la Rapid a intrat Apostol min. 84: intră Cassio, iese Pancu min. 89: Gol PSV: Toivonen a reluat cu capul, deşi era cu spatele la poartă, minge centrată de pe dreapta de Strootman min. 90+2: slovenul Matavz a marcat cu un şut de la 16 metri

"Noi, românii, pierdem când tatonăm"

"Din câte ştiu, în vară au venit mulţi jucători noi, aşa că PSV Eindhoven nu are în acest moment o echipă omogenă. Se vede şi în rezultatele din campionat că sunt inconstanţi. Au bătut, e adevărat, în ultimul meci cu 7-1 pe Roda Kerkrade, dar au şi pierdut puncte cu echipe mici. Rapid poate obţine un rezultat bun cu PSV, dacă va ieşi la joc şi nu va aştepta greşeala adversarului. De regulă, noi, românii, pierdem atunci când tatonăm", a declarat Ovidiu Stângă, antrenor la naţionala sub 18 ani a României, ieri, pentru EVZ.

Fostul internaţional susţine că echipa la care a jucat era mai puternică decât cea din prezent: "Cât am fost eu acolo, echipa a câştigat trei titluri. În ultima vreme însă, n-a mai ieşit campioană". Răzvan Lucescu, antrenorul Rapidului, compară meciul de astăzi cu PSV cu cel jucat de giuleşteni, în 2005, cu Feyenoord Rotterdam. "Atunci, Rapid revenea în Europa după perioadă de absenţă, ca şi acum. Feyenoord domina atunci fotbalul olandez, dar am reuşit să obţinem în faţa lor o victorie extraordinară, care ne-a propulsat într-o frumoasă aventură europeană. PSV e una dintre cele mai puternice echipe care a venit în ultimii ani în România. O victorie ne-ar împinge spre calificarea în primăvara europeană", a declarat ieri Lucescu junior. (Mugur Băilăşteanu) CITIŢI ŞI:

  • Răzvan Lucescu: "O victorie cu PSV ne-ar împinge spre primăvara europeană"