Şova nu demisionează din Guvern: "Nu sunt antisemit!"

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, nu are de gând să demisioneze, deşi numirea sa în Guvern a fost criticată de comunitatea evreiască. Acesta declară că nu este antisemit şi că afirmaţiile sale de acum câteva luni, prin care nega pogromul din 1941, de la Iaşi, au fost rezultatul lipsei de informare.

"Nu, nu iau în calcul o demisie, pentru că modalitatea de îndreptare a unei greşeli este învăţarea şi nerepetarea ei, ceea ce eu am făcut", a declarat Şova la RFI România. Pentru a-şi demonstra buna-credinţă, ministrul spune că lucrează la înăsprirea pedepselor pentru cei care fac afirmaţii antisemite. "În acest moment sunt implicat foarte puternic într-un proces de înăsprire a legii 106 cu privire la afirmaţiile antisemite sau la manifestările antisemite. În cazul meu, eu spun că nu a fost vorba de aşa ceva. A fi antisemit înseamnă să ai o credinţă. La mine a fost vorba doar de lipsă de informare în legătură cu anumite date concrete, pe care le-am învăţat, mi le-am însuşit. Cred că sunt mai bine pregătit decât toţi politicienii din România în domeniu în acest moment. Lucrurile pe care le-am aflat sunt groaznice, într-adevăr!". Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul a spus că se află "într-un proces de colaborare cu mai multe ONG-uri care reprezintă comunitatea evreiască" pentru însăprirea legislaţiei. Vrea ca istoria Holocaustului să se predea la şcoală Dan Şova ar vrea ca istoria evreilor şi a Holocaustului în România să fie introduse şi în programa şcolară. "Singurul lucru pe care putem să-l facem în acest moment ca români este să umblăm la programa de învăţământ, să introducem în istoria naţională, care nu cuprinde din păcate studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului în România", a spus el.