Când vine vorba de ouă, există o mare dezbatere cu privire la locul în care ar trebui păstrate, unii spunând că în frigider, iar alții că pe tejghea. Dar majoritatea păstrează greşit ouăle în frigider.
Ouăle se recomandă a fi păstrate în cutia de carton. Multor oameni le place să arunce cartonul de ouă atunci când ajung acasă și să depoziteze ouăle în micul suport pentru ouă care vine cu frigiderul sau într-un bol separat.
Acest lucru poate arăta frumos. Dar este acesta cel mai bun mod pentru depozitarea ouălor în frigider? Se pare că nu. Există multe motive pentru care ar trebui să te oprești din a face asta.
De ce să nu depozitezi ouăle pe ușa frigiderului
Ouăle ar trebui să se păstreze în cutia lor originală întotdeauna. Cutia de carton protejează ouăle și le împiedică să absoarbă mirosurile și aromele puternice ale altor alimente din frigider prin miile de pori minusculi din coaja oului.
În al doilea rând, data limită de consum este întotdeauna vizibilă. Astfel încât poți vedea până când sunt bune ouăle. Deși unele vin cu data până la care se pot consuma ștanțată direct pe coajă.
În cele din urmă, ouăle ar trebui să fie întotdeauna depozitate cu partea mare în sus. În același mod în care sunt ambalate în cutie. Acest lucru ajută gălbenușul să rămână centrat.
Dar, în funcție de locul în care le așezi în frigidgider.
Când vine vorba de ouă, există o mare dezbatere cu privire la locul în care ar trebui păstrate. Unii spunând că în frigider. Iar alții că pe tejghea.
Consensul general este de a păstra ouăle în frigider, dar nu în suporturile pentru ouă care se găsesc în mod obișnuit pe ușa frigiderului.
De ce această regulă puțin cunoscută? Plasarea ouălor în ușa frigiderului le-ar putea expune la fluctuațiile de temperatură pe măsură ce deschizi și închizi ușa. Acest lucru, la rândul său, le face să se strice mai repede. Ar fi mai bine să depozitezi ouăle pe un raft din frigider. Unde temperaturile vor rămâne destul de constante.
Cum să-ți dai seama dacă produsul este proaspăt
Cel mai simplu mod de a îți da seama dacă ouăle sunt proaspete este data limită de consum de pe cutia de ouă sau chiar de pe ouă în sine. Așa că este mai bine să păstrezi întotdeauna ouăle în cutia lor originală.
Ouăle de categoria A au un albuș ferm, o mică celulă de aer la capătul lat și un gălbenuș centrat.
Un ou proaspăt se va scufunda în apă. În timp ce un ou mai vechi va pluti. Pe măsură ce un ou îmbătrânește, dimensiunea celulei de aer din interior crește. Ceea ce îl face să plutească.
La un ou proaspăt, gălbenușul este așezat sus, iar albușul este gros și înconjoară strâns gălbenușul. Un ou mai vechi are un gălbenuș plat care se sparge ușor și un albuș subțire și apos.
Un albuș tulbure este un semn de prospețime, nu de vârstă. Tulburarea este rezultatul conținutului ridicat de dioxid de carbon din momentul în care oul este depus.
Cât rezistă în frigider
Dacă sunt păstrate în mod corespunzător, ouăle pot rezista câteva săptămâni la frigider. Şi aproximativ 1 an la congelator. Dar calitatea lor poate începe să scadă în timp. Ceea ce duce la modificări ale gustului și texturii.
Ouăle sunt considerate un produs perisabil. Acest lucru înseamnă că trebuie păstrate în frigider pentru a evita ca acestea să se strice.
Cu toate acestea, ouăle pot rezista o perioadă surprinzător de lungă atunci când sunt păstrate corespunzător.