Oțelul invitată să joace în Ligă pe "Cluj Arena"

Clujenii s-au obișnuit cu fotbalul de calitate și vor să vadă, pentru a treia oară în ultimii patru ani, meciuri din Liga Campionilor în orașul lor.

Alin Tișe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a spus azi că a propus conducerii echipei Oţelul Galaţi să dispute meciurile din Liga Campionilor pe "Cluj Arena", stadion care va fi gata până la începutul fazei grupelor.

"Am avut o discuţie cu antrenorul Dorinel Munteanu şi cu cei din conducerea clubului Oţelul Galaţi şi le-am propus, în varianta în care şi pentru ei este avantajos, să joace meciurile din Liga Campionilor pe Cluj Arena.

Noi ne-am luat angajamentul ca până pe data de 15 septembrie, când este termenul limită pentru ei, această arenă să fie gata. Aşteptăm un punct de vedere oficial, după care vom decide detaliile acestei colaborări. Cei de la Galaţi mai au şi variantele stadioanelor din Piatra Neamţ şi Bucureşti", a spus Tişe.

Oțelul a fost invitată să joace meciurile din Liga campionilor și la Piatra-Neamț. Invitația a fost făcută de Gheorghe Ștefan, președintele de onoare al clubului Ceahlăul și primarul orașului Piatra-Neamț.

Varianta agreată de Oțelul e însă "Național Arena" din București, un stadion care e pe cale de e fi finalizat.