Liderul organizaţiei al-Qaida a fost ucis duminică, de trupele americane din Pakistan într-o operaţiune care a durat 45 de minute. Fusese cel mai căutat om din lume timp de aproape 10 ani.
Artizanul atentatelor de la 11 septembrie, liderul reţelei al-Qaida, simbol al terorismului islamist şi cel mai căutat om din lume, Osama bin Laden a fost ucis duminică în Pakistan de forţele speciale americane, a anunţat preşedintele SUA, Barack Obama. "S-a făcut dreptate", a spus Obama. O declaraţie ce a stârnit reacţii de bucurie şi demonstraţii în faţa Casei Albe şi la New York, în Times Square sau la locul ocupat până în 2011 de turnurile gemene distruse de al-Qaida.
Sfârşitul omului care a scăpat timp de aproape zece ani de căutările frenetice ale americanilor a fost dramatic de simplu. Trupele SUA din Pakistan l-au încolţit într-o casă aflată nu departe de Islamabad şi l-au împuşcat în cap, după ce a opus rezistenţă. Corpul neînsufleţit a fost mai apoi aruncat în mare.
Terorismul nu a murit
Obama a avertizat că lupta împotriva terorismului nu s-a încheiat. "Moartea lui bin Laden marchează cea mai importantă reuşită în lupta noastră împotriva al-Qaida. Dar moartea lui nu marchează şi finalul acestui efort", a subliniat liderul SUA.
Este şi poziţia extremiştilor islamici. În timp ce Washingtonul avertiza că cetăţenii americani ar putea deveni ţinta răzbunării teroriştilor, o grupare somaleză ce se revendică de la ideologia al-Qaida - "Tinerii luptatori" - anunţa că moartea lui Bin Laden nu aduce sfârşitul jihadului.
Experţii mai analizează încă impactul morţii liderului terorist asupra structurii descentralizate a al-Qaida. Oficialii americani înşişi au declarat însă în trecut, repetat, că uciderea sau capturarea lui Bin Laden are în primul rând valoare simbolică.
ASCUNZĂTOARE
Bârlogul liderului al-Qaida nu era în munţi, ci în văzul lumii Osama bin Laden, căutat de forţele americane timp de aproape zece ani, scurşi de la atacurile de la 11 septembrie 2011, a fost ucis de trupele speciale într-o operaţiune care a durat doar 45 de minute, potrivit surselor militare citate de presa internaţională.
Cel mai căutat om din lume nu se ascundea într-o peşteră, într-o zonă muntoasă greu accesibilă, aşa cum s-a crezut multă vreme, ci în reşedinţa sa din oraşul pakistanez Abbottabad, aflat la 120 de kilometri de capitala Islamabad.
Oficialii pakistanezi, aliaţi ai SUA în lupta împotriva terorismului, vor avea probabil de dat unele explicaţii. Vila lui Bin Laden - o reşedinţă în valoare de un milion de dolari, fortificată cu ziduri groase şi sârmă ghimpată - se afla la mică distanţă de Academia militară Kakul, prestigios centru de instruire pentru ofiţerii pakistanezi.
Primele informaţii, obţinute vara trecută
Primele informaţii despre ascunzătoarea lui Bin Laden au fost obţinute de oficialii americani vara trecută. Experţii CIA au analizat îndelung situaţia şi s-au concentrat pe unul dintre curierii liderului al-Qaida, om de încredere al acestuia şi protejat al altui comandat al organizaţiei teroriste, Khalid Sheikh Mohammed, capturat de americani.
Operaţiunea propriu-zisă a început duminică seară (la ora locală 22.30). Două sau trei elicoptere au fost văzute de martorii oculari zburând deaspra zonei şi i-au speriat pe rezidenţi. Un vecin a relatat în tot acest timp pe Twitter operaţiunea americană, fără să ştie că scrie despre uciderea celui mai căutat om de pe planetă.
Elicopterele au aterizat dincolo de zidul reşedinţei şi o echipă a trupelor speciale US Navy Seals au început atacul. În schimbul de focuri care a urmat, Bin Laden, care a opus rezistenţă, a fost împuşcat în cap. I-au împărtăşit soarta alţi trei bărbaţi, inclusiv un fiu, dar şi o femeie, despre care oficialii americani spun că a fost folosită drept scut.
Niciun american nu a fost rănit, dar un elicopter s-a prăbuşit în timpul operaţiunii, "din cauza defecţiunilor tehnice".
ALERTĂ MAXIMĂ
SUA se aşteaptă ca al-Qaida să riposteze
Toate reprezentanţele diplomatice ale Statelor Unite sunt în stare de alertă după lichidarea liderului al- Qaida, care ar putea reacţiona în următoarele zile prin comiterea de atentate. "Aceasta este o organizaţie care a declarat război SUA acum mai mult de un deceniu", a declarat, pentru CNN, un resposabil din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă.
Departamentul de Stat i-a atenţionat pe cetăţenii americani care călătoresc sau locuiesc în străinătate asupra unei potenţiale amplificări a violenţelor antiamericane. "Cetăţenii americani prezenţi în zonele unde evenimentele recente ar putea provoca violenţe antiamericane sunt rugaţi insistent să-şi reducă deplasările în afara reşedinţei sau hotelului lor şi să evite adunările şi manifestaţiile", se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat.
La Bucureşti, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, Marius Bercaru, a precizat pentru EVZ că, gradul de alertă teroristă nu a fost ridicat în România, dar au fost luate unele "măsuri specifice". "Sunt o serie de măsuri specifice, potrivit contextului, obişnuite, unele la vedere, altele ascunse. Însă nu se modifică gradul de alertă", a explicat Bercaru.
"Noi trebuie să fim pregătiţi în fiecare moment şi la atacuri teroriste, dacă discutăm de atacuri teroriste, dar cred că nu trebuie să impacientăm pe nimeni şi să fim vigilenţi e nevoie, dar nu cred că e cazul", a declarat, la rândul său, ministrul de interne, Traian Igaş.