Oroare. Abuzată de propriul tată, o minoră i-a născut un copil

Un bărbat a fost arestat în Timiș după ce a avut relații sexuale, timp de mai mulți ani, cu fiica lui, care i-a făcut astfel și un copil. Relațiile au început în anul 2010, când fata era minoră, însă abia la un deceniu distanță, după ce fata a devenit mamă și după ce relațiile au continuat, cazul a ajuns în atenția anchetatorilor. Individul se află în arestul Poliției Timiș.

Potrivit unui comunicat transmis, astăzi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un bărbat acuzat de act sexual cu un minor în formă continuată (perioada 2010 – noiembrie 2014) şi incest, în formă continuată. În perioada 2010 – 2014, bărbatul – tatăl unei minore pe vremea aceea – a întreținut, în două locuințe din Bistriţa-Năsăud, raporturi sexuale în urma cărora, în mai 2011, fata a născut un copil.

În momentul în care fata a devenit mama unui copil conceput cu tatăl ei, avea numai 15 ani. În 2014, fata a devenit majoră. Relațiile nefirești cu cel care i-a dat viață, au continuat. ”În perioada 2014 – 2017, bărbatul și fata, devenită între timp majoră, au întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale consimțite la una din locuințele din județul Bistrița-Năsăud”, transmit procurorii. Tot ei arată că în perioada 2010 - 2017, între inculpat și persoana vătămată au avut loc aproximativ 20 de raporturi sexuale.

Laurențiu Todea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, a explicat pentru Evz.ro, de ce a durat așa de mult ancheta. Mai exact, peste doi ani: ”Unitatea noastră de parchet a aflat de cauză în  urma plângerii formulată de partea vătămată, în 2017, când aceasta, pentru o anume perioadă de timp, s-a aflat la Timișoara. Partea vătămată și inculpatul locuiau în Bistrița-Năsăud, practic la 350 de kilometri distanță, ceea ce a îngreunat administrarea probelor”.