Orionide 2011. Ploaia de meteoriţi ne încântă la noapte

În noaptea dintre 21 şi 22 octombrie, Orionidele produc 25-30 de meteori pe oră. Micii meteoriţi care ard din atmosferă provin de la cometa Halley.

Dacă aruncăm o privire pe prognoza meteo, vedem că meteorologii nu ne dau prea multe şanse de a ne bucura de acest spectacol anual. Cerul va fi acoperit de nori în multe dintre zonele ţării, dar speranţe ceva mai mari de a vedea Orionidele au moldovenii, oltenii şi muntenii.

PONT. Este bine de ştiut că, în cazul în care norii acoperă cerul la noapte, putem vedea Orionidele şi în următoarele 2-3 nopţi, însă la o rată mai scăzută de 25 de meteori pe oră, informează astro-urseanu.ro.

CEA MAI BUNĂ PERIOADĂ. Cei care au parte de cer senin trebuie să ştie că cea mai bună perioadă pentru a observa Orionidele este după ora 00, până în zorii zilei.

NUMELE. Ploaia de meteori poartă numele de Orionide deoarece resturile cometei Halley care ard în atmosferă par că vin dinspre constelaţia Orion.  

Norii au împiedicat şi observarea Draconidelor, o ploaie de meteori care are loc anual la începutul lunii octombrie.

FOTO. O galerie foto cu imagini surprinse în ultimii ani, de Orionide

CALENDAR. Alte ploi de meteoriţi în 2011 Noiembrie - Leonide:

Leonidele înregistrează un maximum de activitate la fiecare 33 de ani. Ultimul moment de acest fel s-a înregistrat în 2001, când circa 100 de meteori au putut fi observaţi într-o singură oră. În 2011, vom putea vede circa 20 de meteori într-o oră, dacă privim cerul în noaptea de 17 spre 18 noiembrie. Evenimentul are loc anual în luna noiembrie, deoarece în această lună planeta noastră trece prin zona prin care a trecut şi cometa 55P/Tempel-Tuttle. Aceasta a lăsat pe orbită cantităţi mari de praf, iar unele particule intră cu mare viteză în atmosfera Pământului când acesta trece prin locul unde se află ele. FOTO: nasa.gov

Decembrie - Geminide:

Activitatea cea mai intensă se înregistrează în noaptea de 13 spre 14 august, când câteva zeci de meteori pot fi observaţi în fiecare oră. Meteorii provin de la cometa 3.200 Phaeton şi au diverse culori. 65% dintre ei sunt albi, 26% - galbeni, iar restul de 9% sunt albaştri, roşii sau verzi. FOTO: Mila Zinkova, Wikipedia Commons