30 de gay au vorbit deschis si au raspuns la intrebari, dornici sa arate ca nu e nimic in neregula cu ei.
Inca de la 5 sau 6 ani ma pupam cu baieti la gradinita si mi se parea ceva normal. Ai mei cred ca s-au gandit atunci ca nu stiu foarte bine ce fac, dar apoi s-au obisnuit cu ideea”, spune George zambind.
Viata lui e una normala. La serviciu, colegii stiu ca e gay, dar l-au acceptat. Iar acum militeaza, alaturi de cei de la Fundatia Accept, pentru respectarea drepturilor comunitatii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali).
Fundatia H.Art a organizat, in cadrul programului „Spatiu Public Bucuresti”, o intalnire in care toti cei interesati de problemele, viata, placerile, nemultumirile sau pasiunile persoanelor care fac parte din comunitatea LGBT sa-i cunoasca, sa puna intrebari si sa raspunda.
Asadar, la Ordinul Arhitectilor din Romania, pe strada Pictor Arthur Verona, s-a discutat deschis despre discriminare, despre homofobie, cultura si despre ceea ce s-ar putea sau nu face.
„Decat nebun, mai bine homosexual”
Vineri seara, vreo 30 de oameni s-au adunat intr-un cadru restrans, la o cafea fara inhibitii. Au vorbit deschis si au raspuns la intrebari, dornici sa arate ca nu e nimic in neregula cu ei. Sunt oameni normali, o companie placuta, rad mult si nu se sfiesc sa povesteasca intamplarile prin care au trecut.
Razvan are 18 ani. Se pregateste sa dea BAC-ul si spune ca ai lui au aflat ca e homosexual cand era in clasa a IX-a. „Am facut o compunere la scoala cu doi baieti care se iubesc. Profesoara de romana a citit-o in fata clasei si a sunat-o pe mama. A venit la scoala si m-a intrebat in fata clasei daca sunt homosexual. Am zis ca da”, isi aminteste baiatul.
Apoi a urmat o bataie „parte in parte” cu taica-sau, o perioada in care a dormit pe unde a apucat. Pana cand psihologul i-a spus mamei lui ca daca nu-l primeste inapoi acasa o sa innebuneasca pe fondul depresiei pe care a facut-o.
„Atunci, mama a zis ca decat nebun, mai bine homosexual”, conchide baiatul, glumind despre cea mai traumatizanta experienta prin care a trecut.
Povestile se imbina, au elemente comune, dar sunt, in acelasi timp, diverse. De fapt, diversitatea a fost cuvantul-cheie vineri seara. Diversitatea si acceptarea ei.