Orient Expres chinezesc

China va lansa în toamna acestui an cel mai luxos tren din lume, acesta urmând să circule, începând de la 1 septembrie, pe ruta Beijing-Lhasa (capitala Tibetului), informează presa locală, citată de France Presse.

Potrivit agenţiei China Nouă, o călătorie cu respectivul tren va fi de circa 20 de ori mai scumpă decât cea cu unul obişnuit, care costă acum aproximativ 2.000 de yuani (280 de dolari). Interiorul trenului de lux va fi decorat la standardele unui hotel de cinci stele, declară directorul general al companiei feroviare Qinghai-Tibet, Zhu Mingrui.

Acesta mai spune că un asemenea mijloc de transport va avea o capacitate de 96 de pasageri, fiind compus din 12 vagoane de călători, două vagoane-restaurant şi un vagon cu vedere panoramică. Un vagon de călători va avea 4 „compartimente- apartament“ de câte 10 metri pătraţi fiecare, dotate cu un pat dublu, living şi baie. Traseu strategic Trei asemenea trenuri vor circula între capitala Chinei şi capitala Tibetului din opt în opt zile. Ele vor parcurge cei 1.142 de kilometri dintre Beijing şi Lhasa în cinci zile. Linia feroviară care face legătura cu „acoperişul lumii“ a devenit operaţională în iulie 2006.

Regimul de la Beijing consideră că aceasta poate juca un rol decisiv în modernizarea şi dezvoltarea Tibetului, teritoriu ocupat de armata chineză în anul 1950. Pe de altă parte, unele voci critice apreciază însă că respectiva linie feroviară le oferă chinezilor posibilitatea de a pătrunde mai uşor în Tibet, conducând astfel la distrugerea culturii locale şi la accelerarea degradării ecologice a regiunii.