Dacă nu găsește un nou artificiu pentru a întoarce pentru a doua oară legea la Parlament, copiii care tocmai au încheiat clasa a VII-a vor fi prima generație care va avea în viitorul an școlar materia Educație Sexuală, numită dintr-o pudoare, inexplicabilă din punctul meu de vedere, ”Educație Sanitară”.
E un câștig al rațiunii în privința violenței impunerii unor schimbări de mentalitate, considerând că Organizația Mondială a Sănătății recomanda începerea lecțiilor despre viața sexuală cam imediat după ce începea viața... pe Pământ a copilului.
Din punctul ăsta de vedere putem spune că e o generație căreia i-a trecut glonțul pe lângă scutec.
Dar, cunoscând, atât cât se poate și, mai ales, cât poate înțelege un dinozaur din ce se întâmplă în jurul său, pot afirma, cu mâna pe inimă, că, dacă tot e să se facă educația respectivă în școli, să faci aceste ore în clasa a VIII-a, cu adolescenți de 14 ani e mai mult un schimb de experiențe, decât un transfer de cunoștințe de la un dascăl la un elev. Dacă problema asta s-ar fi pus în timpul adolescenței generației mele, poate vârsta de 14 ani era potrivită, dar în zilele noastre cred că e depășită.
Am reușit, și în această problemă, să cădem dintr-o extremă în alta. Am pornit cu amenințarea discuțiilor despre viața sexuală în paralel cu învățatul scrisului de mână și am dus-o în extrema cealaltă când, pentru mulți din copiii generației gadgeturilor inteligente, ar putea fi prea târziu.
Indignați în fața valului nedrept de insistent al corectitudinii politice, ca în multe alte subiecte, întâi ne-am pus de-a curmezișul, uitând că noi nu avem conducători capabili să poarte astfel de bătălii cu Occidentul, apoi ne-am dat seama că o lege pe această temă tot vine peste noi, fie că suntem sau nu de acord, și am făcut-o cum ne-a dus capul. Am îndepărtat termenul începerii acestor cursuri dincolo de limita la care puteau avea un caracter preventiv.
Asta e, mergem înainte.