Cât de departe poate merge Orban cu politica sa externă radicală. Liderii și diplomații UE au răsuflat ușurați atunci când președintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat săptămâna aceasta că Consiliul a aprobat în unanimitate pachetul de ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina.
Decizia, care demonstrează determinarea blocului comunitar de a sprijini țara devastată de război, a venit după săptămâni de tensiuni neobișnuit de mari între premierul ungar Viktor Orban și partenerii săi europeni.
Orban a amenințat că se va opune prin veto pachetului de ajutor, ceea ce a dus la acuzații de „șantaj”, unii lideri europeni fiind de părere că ar trebui activate procedurile Articolului 7 ale blocului comunitar pentru a fi suspendate drepturile de vot ale Ungariei ca răspuns la subminarea persistentă a acțiunilor UE de către Orban. Însă, până la urmă, rezultatul de joi a fost satisfăcător pentru toate părțile.
„Am reușit”, a exclamat un articol de pe site-ul oficial al lui Orban
Consiliul European a demonstrat că, dacă rămâne ferm pe poziții și îi spune clar lui Orban că nu se vor mai face concesii în ceea ce privește statutul fondurilor structurale, UE poate obține ceea ce dorește. În ceea ce îl privește pe Orban, două amendamente care salvează aparențele au fost incluse în textul final.
Va avea loc o discuție în cadrul Consiliului European despre raportul anual al ajutorului acordat, iar Comisia Europeană s-a angajat să administreze procedura statului de drept împotriva Ungariei într-un „mod corect și obiectiv”. Presa controlată de guvern a Ungariei a prezentat aceste victorii ca pe niște victorii istorice, cedate cu durere de așa-numita „elită de la Bruxelles”. „Am reușit”, a exclamat un articol de pe site-ul oficial al lui Orban.
Prim-ministrul ungar critică de mult timp „elita de la Bruxelles”. Acesta s-a opus categoric mai multor politici ale UE și a contestat cu fermitate rapoartele despre situația gravă a statului de drept din Ungaria. Dar de ce și-a urmărit de data aceasta interesele într-o manieră atât de radicală, aproape punând în pericol un pachet de ajutor vital pentru Ucraina?
Viktor Orban / Sursa- Facebook
O parte a răspunsului constă în faptul că guvernul ungar este în prezent investigat prin intermediul mecanismului de condiționalitate al UE privind statul de drept, iar zeci de miliarde din fondurile sale structurale sunt înghețate până când va respecta standardele democratice ale UE stabilite în 27 de etape. Înghețarea continuă a fondurilor a făcut ca acestea să se afle în prim-planul interacțiunilor lui Orban cu UE.
Concesiile UE față de Orban
În 2023, după mai multe luni de negocieri intense care nu au reușit să ducă la deblocarea de fonduri semnificative, Orban a schimbat direcția și a început să urmărească mijloace radicale de șantaj pentru a obliga Comisia Europeană să realizeze concesii. Astfel, guvernul ungar a anunțat că se va opune prin veto la o eventuală creștere a bugetului și la pachetul de ajutor pentru Ucraina, acesta din urmă fiind crucial pentru securitatea UE.
În ciuda faptului că mai mulți politicieni ungari au negat orice corelație directă între abordarea privitoare la fondurile înghețate și poziționarea țării în raport cu Ucraina, Orban a spus clar încă din iulie că va aborda aceste două situații în tandem și a explicat că, atunci când UE își va prezenta planurile de aprobare a unei noi structuri de finanțare pentru blocul comunitar, Ungaria nu se va conforma pur și simplu.[1]
Orban i-a încurajat pe diplomații maghiari să nu se ferească de acțiuni radicale
În luna decembrie, el i-a încurajat în mod deschis pe diplomații maghiari să nu se ferească de acțiuni radicale, iar acest lucru l-a ajutat să se poziționeze la Consiliul European de la sfârșitul anului, acolo unde a obținut o concesie majoră: 10 miliarde de euro din fondurile de coeziune înghețate.[2]
Jocurile obișnuite ale lui Orban în ceea ce privește problemele cruciale cu care se confruntă Ungaria și blocul european extins au până la urmă legătură cu eforturile sale mai largi de a-și proiecta puterea pe scena internațională. Aliații și prietenii pot fi acum simpli pioni ce pot fi șantajați pe parcurs.
Această schimbare de comportament își are originea în anul 2010, atunci când Orban a anunțat public că va urmări o nouă paradigmă de politică externă pentru Ungaria. Ambiția sa este de a propulsa Ungaria, o mică țară est-europeană aflată la periferia cooperării transatlantice, în centrul procesului decizional global. Această strategie a fost plină de riscuri și s-a dovedit a fi costisitoare, având în vedere necesitatea construirii de relații economice și politice cu Rusia, Turcia și, poate cel mai important, cu China.
Cât timp nu se teme că pierde puterea în țară, Orban își asumă riscuri în Europa și în afara ei
Aceste legături din ce în ce mai strânse cu lideri autoritari au creat dezacorduri între Orban și aliații săi occidentali. Cu toate acestea, prin combinarea cererilor concurente ale Estului și Vestului, Orban și elitele de afaceri loiale politic ale Ungariei au beneficiat foarte mult. Ungaria a rămas în siguranță, a înregistrat creșteri semnificative ale investițiilor străine directe și a devenit un actor important în procesul decizional global.
Cu toate acestea, izbucnirea și continuarea războiului din Ucraina au periclitat această poziție avantajoasă. Conflictul deschis al Europei cu Rusia și decuplarea de China amenință să anuleze succesul jocului dublu al lui Orban. El trebuie să se confrunte cu un nou peisaj politic în care Polonia, țările baltice și Scandinavia vor deveni centre de securitate pentru continent, alături de posibilitatea ca Ucraina susținută de SUA să devină un nou stat membru al UE.
Ungaria, înstrăinată de aliații săi
În acest scenariu, Ungaria va fi împinsă înapoi spre periferie.[3] Prin urmare, Orban acționează în mod sistematic pentru a încetini aderarea Ucrainei la UE, luptând în același timp pentru a-și menține relația cu Rusia și China, acolo unde are interese. Cu toate acestea, politica sa externă din ce în ce mai radicală înstrăinează Ungaria de cei mai apropiați aliați ai săi și pune în pericol unitatea europeană în cele mai importante chestiuni.
Poate spre surprinderea lor, liderii europeni au reușit să îl forțeze pe Orban să se conformeze. Dar dilema nu este încă rezolvată. Pentru a-și îndeplini ambițiile vizionare, Orban are nevoie de puterea pe care a dobândit-o în urmă cu 14 ani la recâștigarea mandatului. Și nu este pregătit să o piardă. Autoritarismul său în creștere este precondiția asumării de riscuri. Atâta timp cât nu se teme că va pierde puterea în țară, el poate să își asume riscuri de politică externă în Europa și în afara ei.
[1] https://telex.hu/belfold/2023/07/28/Orban-viktor-kossuth-radio-6
Zsuzsanna Szelényi este expertă în politică externă, fostă deputată ungară și autoarea cărții „Democrație pătată: Viktor Orban și subversiunea Ungariei”.