Orban îl dă ca exemplu pe fiul său: A refuzat să meargă la Vama Veche cu prietenii

LUDOVIC ORBAN, PNL, PARLAMENT

Ludovic Orban, premierul României, a declarat luni seara, la Digi24, că fiul lui a refuzat să meargă în Vama Veche cu prietenii lui pentru a nu complica şi mai mult lucrurile. 

Într-un interviu difuzat în exclusivitate de Digi24, Ludovic Orban l-a dat exemplu chiar pe fiul lui, care a refuzat să se distreze cu prietenii lui în Vamă şi a rămas acasă, respectând restricţiile sociale.

De asemenea, acesta a declarat că timp de 14 zile, fiul lui nu se va mai întâlni cu prietenii care au fost în Vama Veche în weekend.

"Baiatul meu nu s-a dus cu ei în Vama Veche. 14 zile după ce se duc prietenii lui în Vama Veche nu se mai întâlneşte cu ei", a declarat Orban.

Luovic Orban a anunţat că terasele şi localurile care nu rescpectă regulile pentru limitarea răspândirii coronavirusului vor fi închise. Guvernul s-ar putea reuni marţi în şedinţă pentru a completa Hotărârea de Guvern privind starea de alertă cu prevederile referitoare la izolare şi carantină, ca urmare a intrării în vigoare a legii pe această temă adoptată de Parlament ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

"Luăm în calcul intensificarea cotroalelor peste tot unde avem informaţii privitoare la încălcarea regulilor inclusiv în ceea ce priveşte terasele. Să ne asigurăm că patronii, managerii sunt implicaţi în respectarea regulilor. Nu putem modifica cuantumul amenzilor, în urma deciziilor Curţii Constituţionale decât prin lege adoptată în Parlament.

Toate amenzile le dăm în baza Legii 55 şi nu putem da amenzi mai mari decât cuantumul maxim stabilit prin această lege. A existat o încercare de a se introduce şi în legea actuală pentru încălcări a izolării, a existat o încercare de a creşte un pic amenzile, dar nu s-a reuşit, Parlamentul este suveran în urma deciziilor CCR privitor la toate aceste aspecte legate de partea punitivă. Noi respectăm prevederile legii", a declarat Ludovic Orban.