Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că este deranjat de atitudinea premierului Florin Cîţu, care trebuia să iasă singur şi să vorbească despre episodul cu cele două zile de închisoare în Statele Unite. El a dezvăluit și că nu a fost contactat de primul ministru.
„Ce m-a deranjat la declaraţia domnului Cîţu a fost supărarea că a fost făcută publică informaţia. El ar fi trebuit să facă publică informaţia. trebuia să fie supărat pe el. El trebuia să informeze opinia publică (...) Cea mai bună cale de a te elibera de astfel de lucruri e să mărturiseşti. O astfel de informaţie, probabilitatea ei este uriaşă. După declaraţia premierului mi s-a spus să intru pe site-ul respectiv”, a declarat Orban.
„Mai e un alt lucru care mă deranjează, că anumiţi colegi ai mei care mă cunosc au început să arunce în spaţiul public că informaţia a fost făcută publică de mine. E o formă penibilă să-l faci vinovat pe preşedintele partidului. Mie nu mi-a comunicat în discuţiile personale acest episod”, a mai afirmat şeful PNL. „Nici de la Florin Cîţu, nici în procedurile legale de informare nu mi s-a adus la cunoştinţă asemenea informaţii”, a completat Orban.
„Scandalul din jurul premierului afectează întreg partidul”
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că scandalul din jurul premierului Florin Cîţu afectează întreg partidul liberal şi până în acest moment şeful Guvernului nu i-a dat telefon pentru a-i da vreo explicaţie referitoare la întreaga situaţie.
„Politica se bazează pe încrederea, încrederea se bazează pe onestitate. Eu sunt într-o poziţiei ingrată. Imaginea PNL e afectată (...) Normal că ne afectează. Ar trebui să avem ochelari de cal să nu vedem asta. Toate eforturile echipei PNL au fost pentru a creşte PNL, pentru a duce partidul la guvernare. Aceleaşi lucru îmi doresc şi acum, un partid puternic. Astfel de episoade afectează tot PNL”, a precizat şeful PNL. Întrebat dacă până în prezent a primit vreun telefon de la Florin Cîţu, pentru a-i da vreo explicaţie,
Orban a răspuns sec: „Evident că nu m-a sunat”. Ludovic Orban a dezvăluit şi faptul că ar fi avut o înţelegere cu Florin Cîţu, discutată încă din iară, referitoare la susţinerea sa de către premier pentru un nou mandat şi la neintrarea în cursă a şefului Guvernului. „Eu am avut o înţelegere cu Cîţu. Înţelegere că nu va candida şi mă va sprijini la preşedinţia partidului”. Nu în ultimul rând, Ludovic Orban a refuzat să spună dacă îi va cere demisia lui Cîţu: „Demisia e un act unilateral. Dacă ar fi să-i cer demisia, nu aş face-o public. Aş face-o între patru ochi. Aşa e normal şi în aparatul guvernamental, când vrei să demiţi pe cineva”.