Orban, despre starea economică a țării: ”Lucrurile stau mai bine decât ne aşteptam”

POLITIC, EXECUTIV, PRIMUL MINISTRU, GUVERN, PREMIER, PNL, LUDOVIC ORBAN

Încasările la bugetul statului au fost mai mari decât ceea ce se anticipa, susține premierul Ludovic Orban. El spune că acest lucru se datorează şi măsurilor economice adoptate de Guvern.

”Am permis toate acele activităţi economice necesare pentru economie şi a căror restricţie ar fi putut afecta economia foarte grav. Faţă de previziunile unor analişti privitor la căderea economică, lucrurile stau mai bine decât ne aşteptam. Ne-am uitat inclusiv pe încasările la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat şi la bugetul de sănătate. Scăderile sunt mai mici decât previziunile care au fost făcute.

Acest lucru se datorează şi măsurilor economice pe care le-am adoptat. Pe lângă susţinerea investiţiilor, am încercat să luăm măsuri prin care să asigurăm cât mai multe lichidităţi în companii: aducerea la zi a rambursării TVA”, a afirmat premierul, luni seara, în cadrul unei conferințe de presă în care a anunțat planul de relansare economică a României.