Cetățenii din Uniunea Europeană vor avea de suferit ca urmare a deciziei Ungariei și Poloniei de a bloca planul de relansare economică propus de Comisia Europeană.
Blocarea planului de relansare a economiei europene de către Ungaria şi Polonia „afectează negativ întreaga Uniunea Europeană”, a declarat premierul român Ludovic Orban, cu câteva ore înaintea unui summit european, într-un interviu acordat AFP.
„Este în interesul tuturor ca planul de relansare să fie adoptat cât mai repede posibil, deoarece fiecare cetăţean ungar va beneficia, la fel ca fiecare cetăţean din oricare altă ţară”, a afirmat premierul român.
Ungaria şi Polonia, cărora li s-a alăturat şi Slovenia, au refuzat din nou, miercuri, să accepte condiţionarea acordării fondurilor europene de statul de drept. Cele trei state membre au blocat planul de relansare adoptat la sfârşitul lunii iulie de Cei 27 pentru a face faţă pandemiei de COVID-19. Acest plan de 750 de miliarde de euro este susţinut de viitorul cadru financiar multianual (2021-2027), de peste 1.000 de miliarde de euro.
„Această finanţare europeană este un pilon al relansării economice şi orice amânare poate avea consecinţe economice negative asupra calităţii vieţii”, a precizat premierul român Ludovic Orban.
Prim-ministrul român a respins argumentele invocate de liderii Ungariei şi Poloniei, spunând că respectarea statului de drept este o garanţie pentru fiecare contribuabil că banii din planul de relansare economică vor fi cheltuiţi corect.
Ce-i deosebește pe cei doi Orban
Întrebat despre confuzia care apare uneori prin coincidenţă de nume între el şi omologul său ungar Viktor Orban, Ludovic Orban a spus că atitudinea faţă de UE face diferenţa.
„Oamenii trebuie să ne judece după ce facem, după deciziile noastre, respectul nostru, atitudinea noastră în cadrul UE, care trebuie să urmărească să îi susţină unitatea, să îmbunătăţească funcţionarea instituţiilor sale, să influenţeze deciziile luate la nivel european pentru ca ele să genereze efecte pozitive pentru toţi”, a spus Ludovic Orban în interviul acordat.
Agenţia franceză de presă reaminteşte că şi România a fost în colimatorul Bruxellesului pentru atingeri aduse statului de drept între 2017 şi 2019, când social-democraţii aflaţi atunci la guvernare au introdus o reformă criticată a justiţiei.
Bucureştiul și-a schimbat poziția după venirea la putere a liberalilor, în luna noiembrie a anului 2019. Ludovic Orban a precizat că actele legislative menite să revizuiască sistemul de justiție în favoarea infractorilor au fost oprite și nu vor mai fi aduse în discuție.